Mădălina Ghenea, în centrul unui nou scandal. Ce s-a întâmplat după filmul cu Al Pacino

1 lună in urmă 16

Mădălina Ghenea face pare din producția filmului ”House of Gucci”, care urmează să apară la sfârșitul anului. Românca va interpreta rolul Sophiei Loren și joacă alături de actori renumiți precum Al Pacino, Jeremy Irons și artista Lady Gaga. Pelicula este pusă la zid de familia fondatorului casei de modă.

Filmul ”House of Gucci”, pus la zid de familie. Mădălina Ghenea joacă rolul Shophiei Loren

Patrizia Gucci, strănepoata a lui Guccio Gucci, fondatorul casei de modă, a declarat pentru Associated Press că este îngrijorată de faptul că filmul „merge dincolo de repunerea în scenă a unei crime adevărate și se amestecă în viețile private ale moștenitorilor lui Guccio Gucci”.

„Suntem cu adevărat dezamăgiţi. Vorbesc în numele familiei. Fură identitatea unei familii pentru a face profit, pentru a creşte veniturile sistemului de la Hollywood… Familia noastra are o identitate, intimitate. Putem vorbi despre orice. Dar există o limită ce nu poate fi trecută”, a declarat femeia.

„Bunicul meu a fost un bărbat foarte chipeş, ca toţi Gucci, şi foarte înalt, cu ochi albaştri şi foarte elegant. El este jucat de Al Pacino, care nu este tocmai înalt, iar în această fotografie pare gras, scund, cu perciuni, chiar urât. Păcat, pentru că nu seamănă deloc cu el”, a completat aceasta.

Filmul „House of Gucci”, productie MGM, urmăreşte povestea adevarată a Patriziei Reggiani, fosta soție a moștenitorului imperiului, Maurizio Gucci. El a fost ucis în anul 1995, la comanda ei, după ce femeia a descoperit că i-a fost infidel. În 1998, Reggiani a fost condamnată pentru orchestrarea asasinării lui Gucci. Deși a primit o condamnare de 26 de ani de închisoare, a executat 18 și a fost eliberată în 2016.

Detalii despre procesul lui Regianni. A devenit cunoscută sub numele de ”Văduva Neagră”

Procesul Patriziei Regianni a atras interesul mass-mediei, aceasta fiind numită în presă ”Văduva Neagră”. Fiicele ei au cerut răsturnarea condamnării, susținând că tumoara pe creier i-a afectat judecata. În anul 2000, Curtea de Apel din Milano a confirmat condamnarea, dar a redus pedeapsa cu închisoarea la 26 de ani.

În același ani, femeia a încercat să se sinucidă, spânzurându-se cu un șiret. A fost salvată la timp. În octombrie 2011, acesteia i s-a oferit posibilitatea de a ieși din carceră, dar a refuzat, motivând că: „Nu am lucrat niciodată în viața mea și cu siguranță nu am de gând să încep acum”.

The post Mădălina Ghenea, în centrul unui nou scandal. Ce s-a întâmplat după filmul cu Al Pacino appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă