Măcăleandru – legende și curiozități despre această pasăre cântătoare

3 săptămâni in urmă 18


Măcăleandru sau gușă roșie este o pasăre cântătoare de dimensiuni mici și frumos colorată. Măcăleandru trăiește în România în tot timpul anului și în jurul lui au luat naștere mai multe povești și legende.


Descoperă lucruri interesante de măcăleandru:


Ce este și cum arată măcăleandrul


Măcăleandrul, specie a cărei denumire e Erithacus rubecula, este o pasăre insectivoră din familia Muscicapidae.


Este o pasăre insectivoră, veselă, una dintre cele mai obișnuite pasări cântătoare. Ciripitul ei se aseamănă cu al privighetorii, dar este executat tare și accentuat. În zonele unde își face cuib răsună mereu cântecul ei de dimineața până seara. Penajul pe partea dorsală este de culoare cenușie-măslinie, iar pe partea ventrală alb-gri. Părțile laterale ale capului, fruntea, gâtul și partea superioară a pieptului au un colorit roșu-galben. De aceea este numit și gușa roșie.


La pasările tinere acest colorit roșu-galben este înlocuit cu maro. Pasărea adultă are o lungime de 14 cm, deschiderea aripilor de 6-7 cm, iar greutatea variază între 11-22 g.


Cum arată măcăleandru

La începutul toamnei, măcăleandru își schimba culoare penajului, chiar în regiunea de cuibărit, astfel că la sfârșitul lui septembrie sau octombrie, când haina noua este completa, pasările își încep călătoria spre adăposturile de iarna, în regiunile de câmpie. Călătorește noaptea la mare înălțime, strigând tare și se odihnește ziua în păduri și tufișuri.


Descoperă cele mai cunoscute și interesante specii de păsări din România

Unde trăiește pasărea măcăleandru


Specia preferă zonele împădurite, grădinile, parcurile sau lizierele, în general zonele cu alternanță de desișuri cu terenuri deschise. Este întâlnită în România tot timpul anului. Vara trăiește în pădurile de munte, iar iarna coboară în regiunile de câmpie, în parcuri și grădini. Unele specii migrează iarna spre Africa de Nord și Asia de Sud-Vest.


Ce mănâncă măcăleandrul


Bogăția de insecte și viermi din pădurile noastre formează o hrană excelentă pentru aceasta pasăre. Toamna însă consumă și boabe și fructe. Obișnuiește să stea în așteptare pe o creangă aproape de sol, iar când zărește prada, zboară iute asupra ei și o prinde, apoi revine și se ghemuiește din nou.


Curiozități despre măcăleandru


Aproape două treimi din măcălendrii mor înainte să împlinească vârsta de un an, omorâți de răpitori sau pentru că sunt incapabili să se îngrijească.


Zece la suta din măcălendrii adulți își pierd viața în timpul apărării teritoriilor. Măcăleandrii trăiesc în relații strânse cu omul, mai ales în Marea Britanie și Europa Centrală.


Este o specie teritorială și monogamă. În timpul ritualului nupțial masculul hrănește femela. Cuibul este amplasat în locuri variate, precum scorburi, rădăcina copacilor, fisuri din pereți. Este construit de către femelă din resturi vegetale, iarbă sau mușchi și este căptușit cu păr de animale și rădăcini subțiri.


Măcăleandru - legendă


Bunul Dumnezeu făcuse lumina, ispră­vise cerul şi pământul, plantele şi anima­lele şi acum stătea în rai şi vopsea penele păsărilor şi împodobea făpturile. Din mâi­nile lui porneau fluturi, porumbei, răsăreau crini, trandafiri şi lăcrămioare. Spre sea­ră, veni rândul să facă o păsărică sură.


Ţine minte – grăi Domnul cu bunăta­te – pe tine te cheamă „măcăleandru” (guşă roşie). Şi punând păsărica în palmă, o lăsă să zboare în lume.


Pasărea măcăleandru

Măcăleandrul zbură voios să vadă pă­mântul cu frumuseţile lui. In oglinda unui pârâiaş ce curgea printre flori, îşi văzu chi­pul şi băgă de seamă că e sur pe tot corpul. Nu avea nicio pană roşie, nici măcar pe guşă.


Atunci se duse înapoi la Dumnezeu şi, zburând în jurul lui, spuse cu sfială:


Doamne, pentru ce sa ma cheme măcăleandru (guşă roşie), când n-am nici o pană roșie? Dumnezeu îi spuse cu blândețe:


Măcăleandru ţi-am pus numele şi aşa trebuie să te cheme! Poţi să-ţi câştigi sin­gură pene roşii pe guşă.


Pasărea începu să se gândească în ce fel ar putea să-şi facă penele roşii. Văzândo tufă de măceş îşi făcu cuibul între ramu­rile ghimpoase ale acestuia, sperând că poa­te vreo petală din florile lui i se va lipi pe guşă şi va rămâne acolo o pată roşie. Dar nu se întâmplă nimic.


A trecut multă vreme şi păsărica a iu­bit cu foc, sperând că de para dragostei i se vor înroşi penele. A cântat cu foc, sperând că de focul cântecului i se vor înroşi pene­le. A luptat cu ardoare împotriva altor pă­sări, crezând că de vitejia ce-i ardea inimai se vor colora penele, dar n-a izbutit. N-a izbutit nici primul măcăleandru şi nici ur­maşii lui.


Povestea aceasta o ciripea puilor ei un măcăleandru ce-şi avea cuibul într-un mă­ceş pe o colină din faţa oraşului Ierusalim. De-odată se opri, căci pe poarta Ierusalimului ieşea o mulţime de oameni ce înainta repe­de spre colina unde era cuibul ei. Erau că­lăreţi pe cai mândri, oşteni cu suliţe lungi, slujitori cu ciocane şi cuie, preoţi mândri şi judecători cu faţa aspră, femei care plân­geau şi tot felul de oameni care strigau. Biata pasăre tremura de groază pe margi­nea cuibului. Dar uită de primejdia care o pândea pe ea şi pe puii ei, ce puteau fi căl­caţi în picioare în orice moment, îngrozindu-se de ceea ce făcea mulţimea cu cei trei oameni care erau osândiţi.


Ce răi sunt oamenii! - îşi spuse ea. Nu-i destul că i-au bătut în cuie pe aceşti nenorociţi, dar pe capul celui din mijloc au mai pus şi o cunună de spini. Ghimpii i-au înţepat fruntea şi ţâşneşte sângele. Cât e de frumos omul acela şi ce blând se uită. Mi se rupe inima când îl văd cum se chinuie.


Dacă aş fi eu tare ca frate-meu vulturul — se gândi el — i-aş rupe cu ghearele pi­roanele din palme. Văzând cum curge sân­gele din fruntea răstignitului care avea o cunună de spini, măcăleandrul se hotărî să facă ceva pentru a-i uşura puţin suferinţa. Zbură drept la răstignit şi trase cu ciocul un spin ce i se înfipsese acestuia în frunte. Când spinul ieşi, din fruntea celui ce păti­mea sări o picătură de sânge pe pieptul pă­sării şi se lăţi repede, încât toate penele de pe guşă i se înroşiră.


Atunci răstignitul spuse:


Pentru mila ce porţi în suflet ai dobân­dit ceea ce neamul tău întreg a căutat să câştige, străduindu-se mereu, fără rezultat până acum.


Când pasărea se întoarse la cuib, puii începură să strige:


Ţi-e guşa roşie! Penele de pe guşa ta sunt mai roşii decât floarea trandafirului!


E o picătură de sânge din fruntea sărmanului răstignit — răspunse ea — şi are să se spele îndată ce mă voi scălda în vreun izvor.


Dar oricât s-a scăldat măcăleandrul, ro­şul de pe guşa lui nu s-a mai şters. Ba când îi crescură puii, se ivi culoarea roşie şi pe penele de pe guşa lor. De atunci, din ziua răstignirii Domnului, a căpătat măcăleandrul guşa roşie


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă