Lupta Europei pentru a restabili încrederea în vaccinuri

1 lună in urmă 2

Agenția Europeană a Medicamentului a ajuns la concluzia că vaccinul Oxford-AstraZeneca împotriva COVID-19 este sigur, după ce mai multe țări din UE au suspendat imunizarea cu acest vaccin, din cauza temerilor că ar putea fi legat de apariția unor cheaguri de sânge. În ciuda asigurărilor date de EMA, unii experți cred că răul a fost deja făcut și că oamenii sunt temători față de acest vaccin, relatează CNN.

Directorul executiv al EMA, Emer Cooke, a declarat că agenția a ajuns la o concluzie științifică clară: este un vaccin sigur și eficient.

Cooke a spus că grupul pentru farmacovigilență al agenției nu a găsit dovezi că vaccinul ar cauza coagularea sângelui, deși nu poate exclude definitiv o legătură cu o formă rară de coagulare a sângelui, raportată la șapte cazuri din câteva milioane de doze administrate. Cooke a spus că beneficiile utilizării vaccinului depășesc riscurile.

Decizia agenției vine după ce 13 țări europene au suspendat utilizarea vaccinului, așteptând un verdict al EMA. După anunțul de azi, mai multe state membre au anunțat că reiau vaccinarea cu AstraZeneca, dar există în continuare îngrijorări cu privire la impactul asupra încrederii în vaccinuri.

În UE, liderii se vor confrunta acum cu necesitatea de a restabili încrederea în vaccinul AstraZeneca pierdută în ultima săptămână.

În Franța, un sondaj Elabe a arătat săptămâna aceasta că doar 22% din populație mai are acum încredere în vaccinul AstraZeneca. Remi Salomon, un oficial de rang înalt din domeniul sănătății, a declarat joi la BFM TV că „oamenii sunt prea precauți” și că se teme că „oamenii nu vor interpreta corect” decizia de suspendare a vaccinării.

„O astfel de decizie poate duce la ezitări în privința vaccinului”, a declarat pentru CNN Michael Head, cercetător principal în domeniul sănătății globale la Universitatea din Southampton din Marea Britanie. „Aceste vaccinuri sunt destinate protejării împotriva unui virus pandemic. Există o urgență a vaccinării”, a adăugat el.

EMA nu a sfătuit în mod explicit țările să reia vaccinarea cu AstraZeneca, deși majoritatea au spus că vor face acest lucru dacă agenția ajunge la concluzia că vaccinul e sigur.

În unele țări europene, apelurile de a recupera timpul pierdut au venit imediat după anunțul Agenției Europene a Medicamentului.

„Trebuie să reluăm vaccinarea cât mai repede posibil", a declarat pentru BFM medicul Michel Chassang, președintele Confederației Sindicatelor Medicale din Franța.

„Singura modalitate de a opri circulația acestui virus este tocmai de a ne asigura că oamenii sunt vaccinați”, a spus el, admițând însă că o scădere a încrederii în vaccin ar putea împiedica aceste eforturi.

„Nu va fi ușor, vom înota împotriva curentului, deoarece acest vaccin are acum o presă proastă”, a adăugat el.

Italia a fost prima țară care a anunțat că va relua vaccinările după anunțul EMA.

„Motivele care au stat la baza suspendării vaccinării nu mai există”, a spus agenția italiană de reglementare în domeniul medicamentelor.

În Marea Britanie, care este cu mult înaintea UE în ceea ce privește campania de vaccinare, premierul Boris Johnson a declarat că se va vaccina vineri cu AstraZeneca.

Verdictul EMA este „foarte important pentru prietenii noștri europeni”, a spus el.

„Vaccinul Oxford este sigur, vaccinul Pfizer este sigur – ce nu e sănătos e să te infectezi cu COVID. Oamenii ar trebui să își facă în continuare vaccinul”, a adăugat Johnson.

Editor : Monica Bonea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă