Ludovic Orban: Sufar ca Virgil Popescu nu are in continuare Ministerul Economiei. Vrem sa transformam toata Romania intr-un santier

2 săptămâni in urmă 31

Fostul premier Ludovic Orban a declarat sambata, 24 aprilie, ca "sufera" pentru faptul ca fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu. Nu este in continuare titularul acestui portofoliu, el aratand ca "realitatea este ca, in urmatorii ani, cum se zice, all it's about economics".

Orban a subliniat nevoia ca toate programele de sprijin pentru mediul de afaceri incepute in mandatul sau de premier "sa se operationalizeze, sa se implementeze cu viteza maxima".

"Virgil Popescu a fost unul dintre cei mai apropiati colaboratori in guvernul pe care l-am condus. Aici chiar as spune cateva cuvinte: sufar pentru faptul ca nu are in continuare Ministerul Economiei pentru ca realitatea este ca, in urmatorii ani, cum se zice, all it's about economics, este vorba despre economie.

Romania are o oportunitate de dezvoltare extraordinara, care este provenita din foarte multi factori, dar si din faptul ca Romania va beneficia de finantari cum nu a mai beneficiat de-a lungul istoriei moderne, ori pentru noi este foarte important ca toate programele de dezvoltare economica, toate programele de sustinere a mediului de afaceri sa se operationalizeze, sa se implementeze cu viteza maxima, indiferent ca e vorba despre Masura 2 capital de lucru, Masura 3 din banii pe care i-am mobilizat in cursul anului 2020, capital de investitii, ca e vorba de IMM Invest, de Agri Invest (...) de toate programele de sprijinire a mediului de afaceri, trebuie sa se operationalizeze, sa de deruleze cu viteza maxima"; a declarat Ludovic Orban sambata, intr-o conferinta de presa la Prefectura Mehedinti.

Presedintele Camerei Deputatilor a adaugat ca "prioritatea maxima" o reprezinta derularea proiectelor de investitii incepute si pregatirea urmatoarelor proiecte de investitii, iar in acest sens trebuie "pregatite" autoritatile, dar si sprijinite companiile.

"Practic, vrem sa transformam toata Romania intr-un santier", a mai afirmat Orban.
Fostul premier a facut referire si la infrastructura agricola, aratand ca "lucrurile nu sunt chiar asa cum au fost prezentate" si ca "este evident ca pentru rezilienta este nevoie de acest sistem de irigatii, de drenaje, de desecari, ceea ce este fundamental pentru a asigura fructificarea potentialului agricol si mai ales securitatea alimentara in conditii de schimbari climatice evidente".

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă