Ludovic Orban, după afirmațiile lui Voiculescu privind raportarea eronată a morților de Covid: „Bate câmpii. Cum să spui așa ceva?!”

4 săptămâni in urmă 12

Ludovic Orban, președinte PNL și al Camerei Deputaților, a desființat acuzațiile lui Vlad Voiculescu, demis în urmă cu câteva zile din funcția de ministru al Sănătății, referitoare la raportările eronate ale deceselor de coronavirus.

„Bate câmpii. E un sistem de… nici nu pot să intru pe asemenea, cum să spui aşa ceva? Ai fost ministru patru luni şi să te trezeşti că… n-a dat niciun exemplu concret. Prin declaraţiile de ieri fostul ministru al Sănătăţii mi s-a părut că trece în băncile opoziţiei, alături de AUR şi PSD, dând apă la moară la toate aserţiunile fără niciun fundament, toate minciunile şi dezinformările care au apărut de-a lungul timpului. E o aberație, nu are argumente”, a declarat Ludovic Orban.

Declarațiile lui Voiculescu referitoare la morții de COVID

Vlad Voiculescu a anunţat în cadrul conferinţei de presă de vineri că s-au raportat greşit morţii de COVID. Fostul ministru al Sănătăţii spune că există diferenţe semnificative între cifrele raportate şi cele reale.

„Avem nevoie de adevăr și asta încercat Ministerul Sănătății prin transparentinzare, prin schimbarea criteriilor de carantină. Nici pandemia, nici sănătatea nu pot fi gestionate doar în spitale, dar este datoria noastră să prezentăm și să vedem cifrele reale, nu cifre inventate, nu cifre iluzorii.

Avem acum un ministru interimar al Sănătății, care nu știu cât timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram și pe care le investigam. Îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă și funcția de prim-ministru, să revadă metodologia de raportare a deceselor Covid-19. Nu aș vrea să arunc numere, însă investigația noastră ne arată că există diferențe semnificative între cifrele raportate și cifrele reale. Există o diferență între cifrele raportate în platforma Coronaform și cifrele primite de Ministerul Sănătății. Sunt mai puține decese și este o statistică care trebuie clarificată”, a spus Vlad Voiculescu.

Ulterior, Voiculescu a venit cu lămuriri la un post de televiziune vizavi de datele eronate pe care le-a constatat.

„Am observat că în ambele platforme există o raportare. Avem o platformă unde raportează spitalele și o alta unde raportează toate entitățile. Nu am discutat cu Ministerul Sănătății și DSP urile, nu am apucat. În aceste zile au fost multe lucruri care s-au întâmplat. Au fost multe discuții, s-a încercat verificarea problemei, apoi s-a format un grup de lucru”.

Ați spus că e o diferență dintre cele două platforme. Care e cifra?

Voiculescu: Datele nu sunt certe.

 Și de ce le faceți publice?

Voiculescu: Ce e cert e că există o diferență și nu e exclus să fie de ordinul miilor.

Ați luat în considerare posibilitatea ca dvs să greșiți, să nu fie așa și să nu fi văzut un lucru corect?

Voiculescu: Nu am nicio îndoială că o diferență există.

Citiți și Vlad Voiculescu, despre relația cu premierul Florin Cîțu. „Acțiunile au fost abuzive. Am avut toată deschiderea să văd care au fost problemele”
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă