Ludovic Orban, despre lupta pentru putere în PNL: „Mi-au sunat susținătorii să-şi retragă like-urile de la postările mele”

1 lună in urmă 50

Ludovic Orban, liderul PNL, a afirmat sâmbătă, 4 septembrie, într-o declarație la Deva, unde și-a prezentat Moțiunii „PNL – Forța Dreptei” în Comitetul Director Județean al PNL Hunedoaracă, că, de când şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, a trăit „cea mai urâtă” perioadă de când este în viaţa politică”, notează Agerpres.

„Eu vă spun sincer că am trăit din momentul anunţării candidaturii cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL şi este practic cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică”, a declarat Orban, care a acuzat presiunile la care sunt supuși susținătorii săi

Nu poţi să faci campanie cu «pâinea şi cuţitul sunt la mine. «Dacă nu mă votaţi, nu primiţi nimic, nici funcţii, ba chiar vă dăm afară oameni». «Cine e cu Orban, să plece». Pe 1 septembrie, practic toţi susţinătorii care au semnat moţiunea mea au fost schimbaţi din funcţiile de conducere de la Cameră şi de la Senat. În condiţiile unui echilibru aproape simetric şi dacă ar fi fost vot pe bune, niciunul nu ar fi fost schimbat din funcţie. În aceeaşi zi, 1 septembrie, când a fost rupt în două efectiv grupul parlamentar, lipsit complet de reprezentare de cei care mă susţin pe mine, preşedintele PNL, în competiţia electorală, s-a făcut praf şi coaliţia”, a declarat Orban.

Ce mi-a fost dat să aud de la susţinătorii mei în ultimele trei luni de zile nu am auzit în viaţa mea de la colegi din PNL. Să fie sunaţi să îşi retragă like-urile de pe postările mele, să se facă monitorizare pe like-uri ca să nu cumva să îi bage delegaţi la congres, să îi pună pe primari să semneze pentru susţinerea unui candidat că altfel nu îi bagă delegaţi la congres, să li se spună primarilor sau preşedinţilor de filiale că niciun primar din filială nu va primi niciun proiect dacă nu se aliniază în susţinerea aceluia care are «pâinea şi cuţitul»”, a adăugat președintele PNL.

Fraţilor, eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea, nu am auzit în viaţa mea şi, credeţi-mă, toate aceste lucruri nu le ştiu de la un om, nici de la zece, le ştiu de la sute. Pentru că eu vorbesc zilnic cu sute de oameni care au curajul numai mie să-mi spună lucrurile cu care se confruntă.

Ludovic Orban:

Ludovic Orban, care se consideră „un copil al PNL”, a adăugat că nu şi-a dorit această competiţie electorală cu premierul Florin Cîțu. Congresul de alegeri pentru șefia PNL are loc pe 25 septembrie.

„L-am susţinut cu bună credinţă pe Florin Cîţu, deşi îl cunoşteam de puţină vreme. Prima oară, în echipa mea, ca vicepreşedinte economic al PNL, ulterior lider de grup parlamentar la Senat, ministrul finanţelor, senator, în condiţiile în care nu prea trecuse pe la filială şi filiala nu voia să îl voteze pentru un nou mandat şi, într-un final, premier. M-am trezit, fără măcar să primesc un telefon, că Florin Cîţu este candidat la preşedinţia PNL”, a conchis liderul liberal.

Foto: Facebook Ludovic Orban

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă