Lucrări expuse la Primăria Sectorului 1, în Licitaţia Artmark de Artă Contemporană

3 zile in urmă 7

Cincisprezece lucrări realizate de tineri artişti contemporani absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, expuse în urmă cu o lună în holul Primăriei Sectorului 1, vor sunt scoase la vânzare pe 20 aprilie în cadrul Licitaţiei Artmark de Artă Contemporană. Potrivit unui comunicat al Artmark transmis, joi, AGERPRES, toate cele 15 lucrări pornesc în licitaţie de la un preţ de 500 de euro. "Toate aceste lucrări, nu peste multă vreme, vor conta mult pentru arta contemporană de la noi. Aceşti tineri artişti acţionează într-un mediu cu totul nou faţă de ceea ce ştiam, sunt lipsiţi de complexe şi abordează zone bogate în semnificaţii, dovedind o anume conştiinţă a problemelor lumii contemporane. E un tip de selecţie care a avut în vedere îndepărtarea de ceea ce putem considera un canon al sculpturii. Aceste lucrări au o calitate artistică remarcabilă, spre deosebire de ceea ce au spus unii atunci când expoziţia a fost deschisă. Cei care vor achiziţiona aceste lucrări devin parte a unui proces istoric, care ţine de istoria artei contemporane", a declarat Călin Stegerean, curatorul expoziţiei de la Primăria Sectorului 1, fostul director al Muzeului Naţional de Artă al României, citat în comunicat. Lucrările pot fi admirate la parterul Palatului Cesianu-Racoviţă, alături de cele aproximativ 200 de opere de artă contemporane care vor fi scoase la licitaţie online marţi, 20 aprilie, de la ora 18,30, pe Platforma Artmark Live. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă