Lucian Netejoru rămâne șef al Inspecției Judiciare după ce propunerea de revocare nu a ajuns să fie discutată în plenul CSM

1 lună in urmă 25

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți că în urma analizei Comisiei constituite pentru sesizarea privind revocarea lui Lucian Netejoru de la șefia Inspecției Judiciare că nu se impune discutarea în Plenul forului a unui astfel de demers.

Anunțul Consiliului Superior al Magistraturii 

„La data de 07 septembrie 2021, Comisia constituită în vederea analizării sesizării privind revocarea inspectorului –șef al Inspecției Judiciare, în baza art.67 alin.5 din Legea nr.317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cu majoritate, a decis că nu se impune sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru revocarea din funcție a inspectorului – șef.”

Comisia CSM care a evaluat activitatea șefului Inspecției judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, privind o eventuală revocare din funcție, este dominată de tabăra fostei șefe a CSM, judecătoarea Lia Savonea, un aliat al lui Netejoru, au explicat pentru G4media surse judiciare. Mai multe detalii, aici.

Procurorul Cristian Ban este cel care, în martie acest an, a solicitat revocarea lui Netejoru pentru 5 motive, cum ar fi faptul că Inspecția judiciară protejează și nu verifică abuzurile Secției Speciale, hărțuiește magistrații incomozi și are o rată deficitară a acțiunilor disciplinare menținute de Înalta Curte. Vezi detalii aici.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă