Lucian Croitoru: Prețuri și producție- va fi din nou stagflație ca în anii 1970?

3 zile in urmă 20

Creștererile prețului la gaze și ale inflației din ultima perioadă reamintesc de unele evoluții din anii 1970. Atunci, reducerea ofertei de petrol impusă de OPEC în 1973 și revoluția din Iran din februarie 1979 au fost urmate de creșteri ale prețurilor petrolului ce s-au reflectat concomitent în reducerea producției și în creșterea inflației. Pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp, inflația și ratele șomajului creșteau în același timp, scrie Lucian Croitoru pe blogul personal. Fenomenul a fost botezat stagflație. Va face creșterea din prezent a prețului la gaze să avem din nou stagflație? Și cum ar trebui să procedăm de data aceasta?

Experiența acelor ani ne oferă două lecții importante referitoare la eliminarea barierelor în calea ofertei și la acțiunea împotriva inflației. Ambele lecții par să fi fost uitate și, dacă nu mă înșel, nu cred că se mai ține minte că e nevoie de multă determinare și curaj pentru a fi aplicate.


Eliminarea restricțiilor din calea ofertei

Una dintre lecții este aceea că trebuie să acordăm o mai mare atenție ofertei, dacă vrem să înțelegem mai bine ciclul economic. În anii 1980 această lecție fusese învățată și ghida deja politicile (macro)economice. În prezent, chiar dacă nu a fost uitată, fiind formal preluată în modelele neokeynesiste care informează practica politicii monetare, ea nu joacă un rol central în formularea mix-urilor de politici economice. Mai mult, viziunea că Marea Recesiune ce a apărut după criza din 2008 a fost cauzată de o problemă pe partea cererii, a făcut ca atenția să fie și mai mult concentrată pe politicile de stimulare a cererii. În domeniul politicii monetare s-a trecut la relaxări cantitative și alte măsuri neconvenționale de stimulare a cererii. Aceste măsuri, văzute ca strict necesare, au avut și consecința că a permis amânarea unor reforme care să stimuleze cererea. După aproape un deceniu în care aceste politici nu au reușit să stimuleze anticipațiile inflaționiste în țările dezvoltate, concomitent cu anumite evoluții pe parte ofertei, generate fie de creșteri de prețuri la gaze, fie de pandemia prelungită, inflația a început să crească.

Chiar dacă oferta a apărut în discursurile politicienilor și decidenților de politici economice, mai degrabă ca un aspect tranzitoriu din unele sectoare care provoacă probleme inflației, aceasta nu înseamnă că oferta va recâștiga imediat un rol central (o atenție sporită) în politicile macroeconomice, după modelul „supply-side economics” dezvoltat în SUA în anii 1980. Totuși, într-un articol recent, sugestiv intitulat „The Revenge of Supply” (Project Syndicate, octombrie 2021), John Cochrane de la Hoover Institution at Stanford University spune că scăderile recente ale ofertei ar trebui să schimbe ideile.

Într-adevăr, schimbarea ideilor care predomină în eleborarea politicilor este importantă și este în strânsă legătură cu faptele. Experiența anilor 1980 ne arată că revenirea interesului pentru rolul ofertei agregate în ciclul de afaceri a fost treptată și a reflectat în practica politicilor (macro)economice existența a doi factori favorizanți. Este vorba, pe de o parte de revenirea puternică a neoclasicismului în lupta de idei[1], iar pe de altă parte de evoluțiile economice, și anume contextul stagflației din anii 1970, care au venit la timp pentru a favoriza o explicație de tip clasic, bazată pe șocuri în ofertă. A fost o combinație perfectă între idei și fapte, a cărei analiză ne poate ajuta în prezent

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă