Lucian Bode, reacție în cazul polițiștilor de la Secția 16: „Este inadmisibil să ai un astfel de comportament, tu, care îmbraci uniforma de polițist”

2 luni in urmă 2


Lucian Bode, ministrul Afacerilor de Interne, a anunțat, joi că va urma o anchetă privind evenimentele care s-au petrecut la Secţia 16. De asemenea, ministrul a catalogat decizia luat de Parchetul  de pe lângă Tribunalul Bucureşti, drept una corectă.


„Așa cum bine știți fapta s-a petrecut în septembrie 2020 au urmat toate procedurile legale a fost deschis un dosar in rem, iar decizia de, ieri, de a-i reține pe opt din cei 9 suspecți , având în vedere acuzațiile care li se aduc este din punctul meu de vedere una corectă. Este inadmisibil să ai un astfel de comportament, tu care îmbraci uniforma de polițist. Sigur că va urma o anchetă, vom vedea  care sunt probele, dar dacă fie și 1% din ceea ce s-a spus în spațiul public este adevărat acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițiști.”, a transmis Lucian Bode într-o conferință de presă.


Reacția vine după ce, miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus începerea acţiunii penale faţă de mai mulți polițiști de la Secția 16 București, pentru „lipsire de libertate în mod ilegal, tortură și complicitate la tortură” față de doi bărbați.


La data de  1 septembrie  un bărbat a sunat la 112 să reclame că în timp ce se afla cu prietenul său, pe o stradă din Sectorul 4, în urma unor discuții contradictorii, ar fi fost agresați de poliție.


Ministrul le-a transmis oamenilor că Poliţia Română se va moderniza, va analiza la rece ce s-a întâmplat la Oneşti, la Secţia 16 din Bucureşti şi alte situaţii, îşi va moderniza legislaţia.


„Le transmit românilor că o instituție fundamentală a statului român cum este Poliția Română va merge înainte, se va moderniza, va analiza la rece ce s-a întâmplat la Onești, la Secția 16 și în alte situații, își va moderniza legislația și îi voi sprijini. Nu voi accepta niciodată să se pună semnul egal între unele derapaje de de genul de la la Secția 16 și o instituție a statului român.”, a mai subliniat Lucian Bode.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă