Lucian Bode, luat la întrebări după ce un avion ucrainean cu ţigări de contrabandă a pătruns în România nedetectat de radare. „Ce investitori străini vor veni într-o zona unde granițele sunt permeabile oricăror infractori?”

2 luni in urmă 249

Lucian Bode şi reprezentanţii Ministerului de Interne nu au reacţionat, nici după aproape o săptămână de la momentul în care forțele aeriene ucrainene au interceptat vineri spre sâmbătă o aeronavă An-2 a contrabandiștilor care a intrat ilegal în România și care apoi s-a întors pe unul dintre aerodromurile din districtul Kosiv (Cosău).

Grănicerii ucraineni au precizat că agenți ai Serviciului de Poliție al Frontierei de Stat și militari ai unității speciale DOZOR au reținut 4 persoane care sunt suspectate de contrabandă.

Asociația civică „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” susţine că „statul român nu a dat nicio informare, niciun comunicat, nicio precizare până la această oră, în condițiile în care suntem o țară membru al UE și NATO, cu angajamente ferme în fața partenerilor noștri de protejare a frontierelor”.

„Evenimentul menționat, pe lângă devoalarea unor extrem de grave probleme privind apărarea teritoriul românesc, aduce majore prejudicii de imagine regiunii, afectând potențialul investițional. Ce investitori străini vor veni într-o zona unde granițele sunt permeabile oricăror infractori – de la traficanți de țigări sau droguri, până la contrabandă de arme de foc? Regiunea Moldovei, cu granițele sale de est si nord, merită o atenție specială pentru a proiecta imaginea unei Românii sigure si cu frontiere impenetrabile”, arată comunicatul Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

Citeşte şi: Detalii incredibile despre cum avionul ucrainean folosit de contrabandişti făcea naveta între Cernăuţi şi România! Vameşii români l-au văzut cu ochiul liber şi când a intrat şi când a ieşit dar n-au putut să facă nimic! Nici acum autorităţile din România nu ştiu unde a aterizat!

În acest sens, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi solicită ministrului Bode în mod public răspunsuri la patru întrebări:
1. Care au fost motivele pentru care aeronava nu a putut fi reperată și identificată de sistemul românesc de supraveghere aeriană? Care sunt motivele pentru care polițiștii de frontieră nu au sesizat această trecere ilegală extrem de gravă?
3. Ati pornit o anchetă a Ministerului de Interne pentru a lămuri întrebările de mai sus? Daca da, cine se ocupă de aceasta – nume și grad – și care este termenul de raportare?
3. Aveți cunostință de evenimente similare întâmplate în trecut? În anul 2019, un elicopter neidentificat, de fabricație rusească, venit de asemenea din Ucraina, s-a prăbușit in apropiere de localitatea Săpânța, județul Maramureș. Aveți rezultatele anchetei privitoare la acel incident?
4. Am dori, de asemenea, să știm câte anchete a lansat Ministerul condus de dumneavoastră pe tema grupurilor infracționale transfrontaliere ce folosesc județele Suceava, Botoșani și Iași ca rampă de lansare pentru contrabanda cu mărfuri ilegale destinate spațiului Uniunii Europene, nu doar teritoriului românesc – având în vedere cantitățile de mărfuri traficate – și dacă există o strategie de investiții în infrastructura de ordine publică în această parte a Moldovei.
”Având în vedere evenimentul extrem de grav petrecut, cu consecințe majore privind asumările din condiția de țară de graniță a Uniunii Europene și de partener NATO, sunteți obligat să răspundeți public la întrebările de mai sus”, se arată în scrisoarea adresată lui Lucian Bode de către asociaţia „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”.

Citeşte şi Contrabanda cu țigări aproape s-a dublat în UE, intră tot mai multe produse contrafăcute – avertisment Philip Morris

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă