Luare de ostatici. Liviu Chesnoiu: „Dacă i-ar fi lăsat pe polițiștii din Onești să acționeze, alta era situația acum”

1 lună in urmă 3

Fostul colonel de poliție și psiholog Liviu Chesnoiu spune că intervenția în cazul luării de ostatici din Onești ar fi trebuit făcută de poliția din oraș și că aceștia ar fi avut oportunități să intervină mult mai repede. Acest lucru ar fi putut salva viața celor doi ostatici care au fost uciși, adaugă el.

„Dacă i-ar fi lăsat pe polițiștii din Onești să acționeze de capul lor, să-și asume responsabilitatea aceasta, alta era situația în clipa aceasta. Pentru că ei au așteptat ordin de la județ, de la IGPR, de la minister, au așteptat negociatorul, au așteptat trupele speciale, când putea să se rezolve totul foarte simplu”, a spus Chesnoiu la Digi24.

„Cel mai bun polițist de acolo, cel mai bătrân, ar fi primit ordin să încerce să dialogheze cu acest individ. Ar fi văzut acel pseudo-negociator că are un monolog, că nu vrea să dialogheze, că nu vrea să negocieze. Un astfel de om care înjură, jignește – nu ai cum să negociezi. Puteam să-i aducem și luna de pe cer, că tot nu-l înduplcam. El a fost zdruncinat din punct de vedere psihic pentru că a pățit ce a pățit, dar dându-și seama polițiștii din Onești că fiecare clipă contează, eu ce aș fi ordonat? Din lateral, că era în balcon, aș fi încercat să-l anihilez pe acest individ”, a adăugat el.

„Asta era soluția, pentru că, cu cât a trecut timpul, omul ăsta se enerva mai tare și mai tare. Și în felul ăsta poate scăpau cu viață acei ostatici”, a mai spus Chesnoiu.

„Acest individ a amenințat în spațiul public de nenumărate ori. Fiind orașul mic, toată lumea îi cunoștea trecutul, nemulțumirile, frustrările. El ar fi trebuit să fie monitorizat de când a apărut pe Facebook cu acea amenințare că va face, va drege cu arme de foc”, a adăugat el.

„Omul acesta a fost o bombă cu ceas. După câteva minute, negociatorul ar fi trebuit să-și dea seama că nu vrea să discute și trebuia să dea mână liberă forțelor de intervenție prin învăluire, și la ușă, și în rapel”, a mai spus Chesoiu.

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, Gheorghe Moroșan, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. unul dintre ei a murit pe loc, iar al doilea a murit mai târziu, la spital.

Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

El a fost transferat, miercuri, de la Spitalul municipal Oneşti la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, după ce starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat.

Soția lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori în Onești, a fost arestată pentru 30 de zile.

Moroșan avea patru condamnări penale pentru furt, pentru vătămare corporală și pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor. Însă polițiștii din Bacău nu au crezut că el va deveni violent și că va pune în practică amenințarea că-i va ucide pe cei doi bărbați.

Șeful și adjunctul IPJ Bacău și șefii Poliției Onești au fost schimbați din funcție în urma intervenției eșuate.

Editor : Monica Bonea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă