Loredana Groza și Nick Casciaro, prima reacţie despre relaţia lor: „Contează foarte mult chimia”/”Ne iubim, suntem ca o familie”

1 săptămână in urmă 64

Loredana Groza și Nick Casciaro par nedespărţiţi, deşi ambii dezmint că i-ar lega mai mult decât o prietenie. Au petrecut împreună până și sărbătorile de iarnă, la Brașov, acolo unde au și cântat. Şi de ziua de naştere a lui Nick cei doi au fost împreună, în timp ce iubita acestuia, Maria Sacchi i-a trimis un video în care i-a urat La mulţi ani şi şi-a exprimat regretul că nu a putut fi alături de el ca să sărbptoreasca împreună cei 32 de ani ai lui.

Recent, cei doi au făcut primele declaraţii pe tema acestui subiect şi au explicat ce se întâmplă, de fapt, între ei. Ei au recunoscut că se amuză mult pe tema comentariilor din spaţiu public referitoare la faptul că ar forma un cuplu.

Loredana Groza și Nick Casciaro spun lucrurilor pe nume

Loredana Groza a explicat, în cadrul unei emisiuni TV, că ea și tânărul al cărui mentor a fost în cadrul show-ului de talente nu formează un cuplu, ci au foarte multă chimie pe scenă. Cât despre ceea ce îi leagă în viaţa privată, artista dă asigurări că este vorba doar despre o relaţie de prietenie.

Citeste si Iubita lui Nick Casciaro, prima reacţie despre imaginile incendiare cu logodnicul său şi Loredana Groza

Așa a fost să fie, nu s-a întâmplat nimic cu vreo intenție inițială. Îți dai seama cum m-am simțit când am văzut că e singur pe lume, de Crăciun. (…) Lumea vrea povești de dragoste. Când ești pe scenă, ești un personaj. Nu înseamnă că asta se întâmplă și în viața reală. Contează foarte mult chimia dintre cele două personaje, masculin și feminin„, a declarat Loredana Groza.

E mama mea. Mi-a făcut Crăciunul mult mai frumos. Suntem prieteni, pe bune. Ne iubim reciproc, suntem ca o familie. Deci, toți oamenii care tastează lucrurile prostește pe Instagram și pe Facebook, mă fac doar să râd. Râdem mult pe acest subiect, pentru că face parte din industrie, deci e OK„, a adăugat Nick Casciaro.

Loredana Groza, impresionată de talentul Nick Casciaro încă din audițiile X Factor

Nick Casciaro este originar din Italia şi a reuşit să-i impresioneze pe toţi atât prin fizicul său bine lucrat, cât şi prin voce excepţională. La audiţii, a ales piesa „Leave a Light On” a lui Tom Walker. După interpretare, jurații au fost de părere că l-au avut în față pe câștigătorul sezonului 10 X Factor.

A primit patru DA şi multe laude, dar reacţia Loredanei a fost cu adevărat fabuloasă.

Citeste si Loredana Groza, fotografii incendiare pe internet. Fanii au taxat-o imediat: „E prea mult, exagerezi cu astfel de poze”

De unde ai apărut? Casa ta e cumva în Rai? Cânți așa de frumos, ești bărbatul ideal. Arăți pur și simplu perfect și cânți pe măsură. Cred că tu poți câștiga acest concurs. Dacă trebuia să fac portretul robot al băiatului care ar trebui să vină și să câștige X Factor, nu cred că puteam să am atâta imaginație„, a adăugat Loredana, după ce Nick Casciaro a interpretat câteva secunde dintr-o piesă a lui Frank Sinatra.

A fost o revelație pentru mine acest băiat mic. Un surfer cântăreț italian dintr-un sat italian de la țară, un băiat de la țară care părea star. Dar când a început să cânte s-a terminat comedia. Am zis clar asta e„, a mai spus Loredana, în audiții.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă