Locuitorii dintr-o zonă de case din București s-au trezit cu două blocuri de 9 etaje în spatele curților. „Eu, dacă fac o magazie fără autorizație, imediat mă aruncă în instanță”

1 lună in urmă 24


Un dezvoltator imobiliar a ridicat pe o stradă de case din sectorul 5 din Capitală două blocuri de locuințe cu câte 9 etaje, deși avea autorizație de construcție doar pentru 2 etaje plus mansardă. Noul PUZ de sector promovat în 2020 de echipa Firea - PSD a extins regimul de înălțime. Dezvoltatorul a obținut rapid certificatul de urbanism și n-a mai așteptat autorizația de construcție.


Nemulțumiți de blocurile-turn apărute peste noapte lângă casele lor, vecinii au început să facă reclamații. „A trebuit să vin în audiență la primărie, ca să se trimită o echipă pe teren”, spune un tânăr care locuiește la o casă vecină cu blocurile. În cele din urmă, autoritățile au aplicat constructorului o amendă minimă. Pentru că dezvoltatorul a continuat lucrările, primăria i-a făcut plângere penală. De partea cealaltă, investitorii acuză primăria că a întârziat peste limita legală eliberarea autorizațiilor de construire. La mijloc, sunt clienții care au plătit deja avansuri pentru locuințe. Agenția care intermediază comercializarea apartamentelor a suspendat vânzările până la clarificarea situației.
Blocurile, la mică distanță de curțile vecine

În luna mai 2020, Primăria Sectorului 5 a emis autorizații de construire pentru două blocuri de locuințe cu câte două etaje și mansardă, pe strada Garoafei nr. 67-69, din cartierul Rahova. Acolo este o zonă de case, iar acesta era regimul maxim de înălțime permis de reglementările urbanistice în vigoare la acea dată. Beneficiarul autorizațiilor este o persoană fizică, Marian Constantin. 


Nu a trecut însă mult timp și situația s-a schimbat. În iunie 2020, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru Sectorul 5, care extindea înălțimea permisă pentru adresa de mai sus de la 2 la 14 etaje. 


Între timp, bucata de 1.370 mp din terenul de pe strada Garoafei a trecut în proprietatea a trei firme de construcții din București: Crown Residence, Samy Residence și Bucheru Invest. 


Dezvoltatorii au construit 7 etaje fără aprobări


Certificatele de urbanism s-au obținut în septembrie 2020

Pe baza noului PUZ, Crown Residence și Samy Residence au cerut supraînălțarea cu 7 etaje a celor două blocuri. Au obținut certificatele de urbanism în septembrie 2020, iar în octombrie au depus cererile pentru eliberarea autorizațiilor de construire.


În decembrie, primăria a mai cerut o serie de completări, iar de atunci dosarul de autorizare a rămas „în analiză”. 


Dezvoltatorii nu au mai așteptat emiterea autorizațiilor de construire și au ridicat fără acte cele 7 etaje în plus. Unele dintre locuințele aflate la etajele cu probleme au și fost rezervate de clienți. 


Autoritățile s-au mișcat după sesizări repetate


Nemulțumiți de blocurile-turn apărute peste noapte lângă casele lor, vecinii au început să facă reclamații. 


Unul dintre cazuri este cel al familiei Bogdan, care locuiește pe strada Crasna. Cristian Bogdan povestește că a încercat să contacteze autoritățile în momentul în care a observat un afiș conform căruia blocul din spatele casei sale urma să aibă 9 nivele. 


Tânărul spune că la Primărie nu i-a răspuns nimeni. „Au fost imposibil de contactat, nu răspundea nimeni la cele patru numere de telefon de pe site”, a subliniat acesta. Ca urmare, oamenii au sesizat Inspectoratul în Construcții, care le-a răspuns că în evidențele instituției figurează ca autorizate blocuri cu două etaje. 


Înarmată cu această informație, familia Bogdan a făcut sesizări către primărie, care a răspuns că investitorul „nu a dat curs” invitației de a prezenta autorizațiile și riscă o amendă. Dar că va avea cazul în atenție. 


Am solicitat telefonic să ni se precizeze măsurile care urmează să fie luate, iar în acest timp investitorul și-a continuat lucrările nestingherit. De când purtăm corespondența, construcția se înalță în ritm alert.

Cristian Bogdan:

Pe 18 februarie, acesta a mers în audiență la Primăria Sectorului 5, fiind primit de către viceprimarul Mircea Nicolaidis. Întreaga discuție, la care au participat reprezentanți de la urbanism și poliția locală, poate fi urmărită aici (de la 2:29:23).


Pe scurt, tânărul a aflat că societatea Samy Residence fusese sancționată în 16 februarie cu o amendă minimă de 5.000 de lei, iar poliția a dispus sistarea lucrărilor. Cum lucrările au continuat și după sistare, autoritățile au asigurat reclamantul că vor face o plângere penală. 


„Mi se pare dubios că a trebuit să vin până aici ca să se trimită o echipă pe teren. Eu, dacă fac o magazie fără autorizație, imediat mă aruncă în instanță, dar 9 etaje nu se aruncă. Nu sunt singurul care reclamă acest bloc”, a arătat Cristian Bogdan, către finalul audienței. 


Captură din audiența de la Primăria sectorului 5

La solicitarea Libertatea, primăria a informat că a înaintat plângerea penală pe data de 9 martie, însă pe 12 martie Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a arătat că până la acea dată nu primise nimic în acest sens.


PUZ-ul de sector, suspendat un an


În 26 februarie 2021, CGMB a suspendat PUZ-ul coordonator pentru sectorul 5 pe o perioadă de un an. Consiliului General spune că, pe perioada celor 12 luni de suspendare, certificatele de urbanism și autorizațiile de construire trebuie să respecte prevederile documentațiilor de urbanism anterioare hotărârii din 2020, prin care au fost aprobate PUZ-urile. 


Această prevedere „nu se aplica certificatelor de urbanism pentru autorizare emise anterior adoptarii prezentei hotărâri și autorizațiilor de construire/desființare aflate în curs de emitere și pentru care au fost deja emise certificate de urbanism”, se mai arată în hotărârea adoptată de consilierii generali ai Capitalei.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 susțin că nu știu cu exactitate care legislație în materie de urbanism se aplică și au cerut un punct de vedere de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Răspunsul, însă, nu a venit până în prezent, mai spun aceștia. 


„Ei susțin că legislația în vigoare este Planul de Urbanism General (PUG) aprobat în anul 2000. Eu am altă poziție. Dacă am apucat să aprobăm pe PUZ un bloc cu 10 etaje, gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă lângă el avem voie să aprobăm doar imobile cu un etaj. Orașul ar arăta ca «dinții babei»”, a spus Robert Bașca, arhitectul-șef al Primăriei Sectorului 5. 


Piedone: „Pierdem 6 milioane de euro anual”


La rândul său, primarul Cristian Popescu Piedone a preluat cazul și a formulat plângere penală împotriva societății Samy Residence. Totuși, edilul spune că bugetul primăriei pierde bani din cauza suspendării PUZ. „Am făcut un calcul și noi, la sectorul 5, pierdem circa 6 milioane de euro anual”, a afirmat acesta.


Cristian Popescu Piedone

Până de curând, apartamentele din viitoarele blocuri ale proiectului ”Crown Residence” se aflau la vânzare pe site-ul agenției Sud Rezidential. Patronată de Cătălin Grigore, agenția este unul dintre cei mai mari promotori imobiliari din București.


Ansamblu de 370 de apartamente


Apartamente cu prețuri între 32.900 și 79.900 de euro

Conform prezentării de pe site, viitorul ansamblu rezidențial din Rahova oferă 370 de unități locative mixte, cât și apartamente cu două și trei camere, cu suprafețe cuprinse între 37 și 80 mp.


Prețurile sunt cuprinse între 32.900 de euro și 79.900 de euro (TVA inclus), pentru un apartament cu trei camere. Fiecare dintre cele două blocuri are câte 70 de unități locative. <br>


Reprezentanții agenției de vânzări spun că nu știau de problemele pe care dezvoltatorul le are cu autoritățile. și că este „în curs de obținere a autorizațiilor”.


„Au depus cerere pentru autorizare în octombrie 2020. În decembrie, autoritatea locală a cerut câteva completări, după care a apărut povestea cu suspendarea PUZ-urilor”, a detaliat Bogdan Ivan, reprezentantul Sud Rezidential.


El este convins că, având deja certificat de urbanism, dezvoltatorul „va obține autorizația de 9 etaje, chiar și cu ultimele hotărâri” luate de Consiliul General. Totuși, agenția a suspendat preventiv vânzările în complexul rezidențial.


”La rezervare se plătesc avansuri modice, de 1.000 de euro, de exemplu. Oricine poate cere banii înapoi, dacă dorește. Clienților li se vor returna banii fără probleme”, a asigurat Bogdan Ivan. 


Dezvoltatorii: „Noi suntem cei prejudiciați!”


Firma de construcții Samy Residence, cea care a primit amenda și a fost reclamată penal, este patronată de Florica Constantin. Aceasta nu a putut fi contactată pentru a-și spune punctul de vedere.


În numele dezvoltatorilor a vorbit însă Mihai Bucheru, patronul Bucheru Invest, una dintre cele trei firme implicate în proiect. 


El își asumă lucrările executate fără autorizație și spune că dezvoltatorii au plătit deja amenda de 5.000 de lei. De sancțiuni penale nu ar fi însă cazul, insistă el: „Am sistat lucrările și de atunci nu se pune problema să le continuăm”. Mihai Bucheru, patronul Bucheru Invest, acuză primăria că a întârziat nejustificat și peste termenul legal de 30 de zile emiterea autorizațiilor de construire. 


„Deși am primit certificatul de urbanism în luna septembrie 2020, din motive pe care nu le înțelegem, nu am primit nici până acum autorizația de construire. În luna decembrie, ni s-au cerut anumite completări ale documentației și, de atunci, tot apar întârzieri și tergiversări”, afirmă acesta.


Noi considerăm că avem dreptate și că noi suntem cei prejudiciați, în realitate, de lipsa autorizației. Dacă cineva dorește să se retragă și nu mai dorește să achiziționeze apartamente, vom returna imediat banii achitați pentru avans.

Mihai Bucheru:

Acesta a precizat că dezvoltatorii au „un istoric foarte bun” în domeniu și nu vor să fie „afectați de această poveste”.


Fotografii: Eli Driu


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă