LIVE Ziua 210 de război. Conductă de apă de la centrala nucleară Zaporojie, avariată de un obuz, susține Rusia / Apel la proteste în toată Rusia / Putin a declarat mobilizare parțială: Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra / Vor fi mobilizați 300.000 de rezerviști ruși, anunță Șoigu / Explozii puternice în Harkov

5 zile in urmă 30

Mai multe explozii puternice au avut loc, miercuri dimineaţă, în oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei, iar rachetele au lovit clădiri rezidenţiale. În acest timp, Vladimir Putin este așteptat să se adreseze rușilor miercuri dimineață, după ce discursul său stabilit marți seară a a fost amânat fără nicio explicație. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a transmis în discursul său zilnic că armata continuă să înainteze, situaţia de pe linia frontului indicând că iniţiativa aparţine Ucrainei.

Principalele evenimente ale zilei de miercuri, 21 septembrie:

Ora 15:19 Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că un obuz de calibru mare a avariat o conductă tehnică de apă de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a relatat agenția de presă de stat rusă RIA, citată de Reuters. Detalii aici.

Ora 14:25 Premierul Estoniei îndeamnă Occidentul să nu ezite în fața șantajului nuclear al lui Putin: „Kremlinul vrea să ne sperie și să ne descurajeze să ajutăm Ucraina. Europa nu va ceda”

Ora 14:11 Dolarul a urcat miercuri la maximul ultimilor 20 de ani în raport cu un coș de alte monede importante, după ce președintele Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială pentru războiul din Ucraina și a declarat că este pregătit să folosească „toate mijloacele” pentru a se apăra, potrivit Le Monde. Detalii aici.

Ora 13:58 Comisia Europeană: „Putin face un pariu nuclear nesăbuit” / „Referendumurile false și ilegale” nu vor fi recunoscute / Mobilizarea militară parțială este „încă un semn al disperării” președintelui rus

Ora 13:47 O mobilizare parțială va fi o „tragedie masivă”, afirmă opozantul rus Alexei Navalnîi: „Războiul criminal se adâncește” / „Putin vrea să murdărească sute de mii de oameni în acest sânge”

Ora 13:34 Rusia va încerca să distrugă Ucraina și să-i schimbe granițele, a declarat miercuri premierul polonez Mateusz Morawiecki, comentând mobilizarea parțială anunțată de Moscova, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 13:15 Produsul intern brut (PIB) al Rusiei ar urma să se reducă cu 2,9% în 2022 față de 2021, pe fondul ofensivei Rusiei în Ucraina și al sancțiunilor occidentale severe, a declarat miercuri ministrul rus al dezvoltării economice, Maxim Reșetnikov, în fața Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus, potrivit Le Monde. Detalii aici.

Ora 13:07 Administrația instalată de Rusia în provincia Herson din sudul Ucrainei a declarat că părți din regiunea vecină Nikolaev care se află sub controlul forțelor rusești vor fi încorporate în provincia Herson, a relatat agenția de știri rusă TASS, citată de Reuters. Detalii aici.

Ora 12:43 Ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anušauskas, a declarat că țara sa își va pune forța de reacție rapidă în stare de alertă maximă. Detalii aici.

Ora 12:39 Primarul Kievului consideră că, prin mobilizarea parțială și amenințări, Vladimir Putin „a lansat în țara sa procesele care îl vor îngropa”.

„Mobilizarea și amenințările nucleare anunțate de Putin nu-l vor ajuta pe agresor în dorința sa de a cuceri și distruge Ucraina și pe ucraineni. Tiranul a lansat în sfârșit în țara sa procesele care îl vor îngropa”, a reacționat primarul Kievului, Vitali Klitschko, pe Telegram, după declarația lui Vladimir Putin din această dimineață.

În opinia sa, „lumea civilizată trebuie să înțeleagă în sfârșit că răul trebuie distrus în mod radical, și nu să vorbească despre niște iluzorii „negocieri de pace””.

Ora 12:35 Ministrul leton de externe, Edgars Rinkevics, a anunțat miercuri pe Twitter că, „din motive de securitate, Letonia nu va elibera vize umanitare sau alte tipuri de vize pentru cetățenii ruși care evită mobilizarea și nici nu va modifica restricțiile de trecere a frontierei pentru cetățenii ruși cu vize Schengen introduse începând cu 19 septembrie”.

Ministrul a adăugat: „Nu trebuie să cedăm șantajului său și să sprijinim Ucraina cât de mult putem”.

Ora 12:32 Un aliat al lui Putin pretinde că amenințarea nucleară vine de la liderii occidentali: „Ucrainenii sunt frații noștri” / „Biden, Johnson și Truss sunt pe deplin responsabili pentru războiul din Ucraina”

Ora 11:56 Apel la proteste în întreaga Rusie împotriva mobilizării anunțate de Putin: „Mii de ruși vor fi aruncați în mașina de tocat carne a războiului / Pentru ce vor muri? Pentru palatul lui Putin?”

Ora 11:51 Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat toate părțile să se angajeze în dialog și consultări și să găsească o modalitate de a aborda preocupările de securitate ale tuturor părților, după ce președintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul cu privire la ceea ce a descris drept „șantaj nuclear”. Detalii aici.

Ora 11:45 Poliția germană a efectuat miercuri dimineață raiduri care au vizat un cetățean rus pentru suspiciuni de încălcare a sancțiunilor, iar presa germană a relatat că operațiunea s-a concentrat asupra oligarhului Alisher Usmanov, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 11:31 Moneda rusească a coborât miercuri până la un curs de 63 de ruble pentru un dolar, revenind la cea mai redusă valoare din ultimele două luni, iar acţiunile companiilor ruseşti au înregistrat scăderi de peste 10% după ce Vladimir Putin a ordonat prima mobilizare a rezerviştilor după cel de-al Doilea Război Mondial, informează Reuters. Detalii aici.

Ora 11:25 Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, spune că declarațiile lui Vladimir Putin din această dimineață reprezintă o recunoaștere a faptului că planul său în Ucraina eșuează, potrivit Sky News. Detalii aici

Ora 10:45 Ambasadorul SUA la Kiev a catalogat anunțul făcut miercuri dimineață de președintele rus Vladimir Putin ca fiind un semn de „eșec” și a promis că Statele Unite vor continua să sprijine rezistența Ucrainei în fața agresiunii rusești, potrivit CNN. Detalii aici

Ora 10:38 „Pierderile noastre până în prezent se ridică la 5.937 de morți”, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 24, potrivit Le Monde. Detalii aici

Ora 10:03 Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că nu vor fi trimiși în zona de operațiuni militare din Ucraina toți cei care pot fi recrutați. El susține că la mobilizarea parțială vor participa persoanele cu experiență de luptă. Potrivit acestuia, vor fi chemați 300.000 de rezerviști, transmite Kommersant. (detalii aici)

Ora 09:47 Rusia şi-a retras submarinele din clasa Kilo staţionate în portul Sevastopol, în sud-vestul pensinsulei Crimeea, probabil din cauza contraofensivei ucrainene, potrivit unui raport al serviciilor de informaţii britanice, relatează Le Libre Belgique, citată de Rador. (detalii aici)

Ora 09:19 BREAKING Vladimir Putin: Decretul privind mobilizarea parțială a fost semnat / Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra / Vrem să eliberăm de neonaziști Donbasul, Herson, Zaporojie

Ora 08:32 Mai multe explozii puternice au avut loc, miercuri dimineaţă, în oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei, iar rachetele au lovit clădiri rezidenţiale, relatează CNN, citată de News.ro. (detalii aici)

Ora 08:00 Vladimir Putin este așteptat miercuri dimineață să se adreseze rușilor. Discursul său trebuia să aibă loc marți seară, la ora 20:00, însă a fost amânat fără nicio explicație. (detalii aici)

Ora 07:53 Operatorii din turism recomandă ruşilor care intenţionează să plece în vacanță să aibă rezerve suficiente în numerar, mai ales după ce unele bănci turcești au început să nu mai accepte tranzacţiile cu carduri rusești Mir, iar magazinele, de asemenea, refuză plata cu astfel de carduri – transmite agenţia ucraineană RBC, citând date furnizate de Asociaţia Operatorilor din Turism. (detalii aici)

Ora 07:43 Fostul preşedinte rus Medvedev vrea anexarea Donbasului pentru a întări ofensiva rusă: Încălcarea teritoriului Rusiei este o crimă şi dacă este comisă, aceasta va permite să se utilizeze toate forţele de legitimă apărare

Ora 07:30 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, că armata continuă să înainteze, situaţia de pe linia frontului indicând că iniţiativa aparţine Ucrainei. Totodată, continuă măsurile de stabilizare în zonele eliberate de sub ocupaţia rusă, fiind adunate dovezi despre ce s-a întâmplat în respectivele zone, transmite News.ro. (detalii aici)

Citește și...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă