LIVE VIDEO Stelian Ion: Dosarul 10 August nu se termină aici. Când apar elemente noi, se poate redeschide. Teoretic, e posibil orice / În nici un caz nu pot considera că președintele Iohannis este responsabil direct sau indirect de ce s-a întâmplat cu dosarul

1 lună in urmă 36

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, vineri, că „dosarul 10 august nu se termină aici”, pronunţându-se pentru aşteptarea motivării deciziei prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a cazului.

El a subliniat că nu poate considera că președintele Iohannis este responsabil direct sau indirect de ce s-a întâmplat cu acest dosar.

„E foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a acelei cereri de redeschidere a dosarului. Acea încheiere pronunţată de judecător de cameră preliminară este una definită, însă până nu vedem motivarea nu putem avea o privire de ansamblu cât de cât clară asupra a ce s-a întâmplat din punct de vedere procedural, din punct de vedere a anchetei desfăşurate şi din punct de vedere al adevărului. Solicitarea mea pentru toată lumea, solicitarea mea pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri, printre care mă număr şi eu, să avem răbdare să vedem acea motivare (…) Cert este că dosarul ’10 august’ nu se termină aici, nu s-a pus punct aici acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT s-a disjuns o parte către Secţia parchetelor militare şi acea parte îşi va urma cursul, va trebui să se continue ancheta în acea parte, referitoare în principal la interacţiunile jandarmilor subordonaţi, interacţiunile directe cu manifestanţii. De asemenea, mai există o zonă a acestui dosar referitoare la alte persoane care nu deţineau funcţii de militari, deţineau funcţii executive sau administrative în acea persoană. Nici cu privire la acele persoane şi fapte nu s-a luat o decizie finală”, a declarat Stelian Ion.

Principalele declarații ale ministrului Justiției: 

Este foarte important ca oamenii să cunoască detalii despre stadiul dosarului 10 August A fost un eveniment nefericit care a stârnit multă emoție și încă stârnește emoție. Oamenii așteaptă răspunsuri și ele trebuie să vină de la cei cre trebuie să dea răspunsurile Eu voi încerca să dau lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă așteptați să facem lumină astăzi E un dosar în curs de soluționare. Eu am fost în Piața Victoriei atunci, am văzut cu ochii mei, deci voi încerca cât se poate omenește posibil să dau la o parte latura emoțională Factual, o parte din Dosarul 10 august a fost clasat în mod definitiv față de unele persoane, în principal din conducerea Jandarmeriei Chestiunea a suscitat un val de emoție, e de înțeles, pentru că lumea așteaptă răspunsuri E foarte important să așteptăm motivarea încheierii de respingere a cererii de redeschidere a dosarului Până nu vedem motivarea, nu putem avea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere procedural Așadar, solicitarea mea pentru toată lumea, pentru public, pentru cei care au formulat plângerile, e să vedem motivarea. De aici vor decurge multe răspunsuri Dosarul nu se termină aici. Din acea cauză aflată la DIICOT s-a disjuns o parte la Parchetul Militar și ea își va urma cursul. E o parte referitoare în principal la interacțiunile directe ale jandarmilor subordonați cu manifestanții Mai e o zonă a dosarului cu persoane care deținea funcții executive, administrative. Nici cu privire la ele nu s-a luat o decizie definitivă Ordonanța de clasare face obiectul cel puțin a unui dosar aflat pe rolul instanței de judecată. Teoretic e posibil orice Ordonanța de clasare nu a fost comunicată decât unui număr de 16 persoane, deși mai multe sute de persoane au făcut plângeri ne uităm pe leg și vom vedea că ordonanța de clasare trebuie comunicată tuturor persoanelor din cauză. După comunicare, aceste persoane pot face plângeri împotriva ordonanței. Apoi se poate merge mai departe către judecătorul de cameră preliminară Plângerea împotriva ordonanței de clasare se poate face în 20 de zile Eu văd acum că există remedii și că la acest moment mi se pare prematur să vorbim de CEDO. Îmi doresc să avem lumină în dosar aici, în România, și nu la CEDO. De prea multe ori am primit condamnări Este important că, potrivit legii, când apar elemente noi, se poate redeschide dosarul. O parte din dosar va fi cercetat în continuare de organele de anchetă Rolul Ministerului Justiției în acest subiect: potrivit legii, ministrul nu poate interveni în dosare, ar fi foarte grav să se întâmple așa. Dacă există vreo așteptare din partea cuiva ca ministrul Justiției să poată interveni, vă spun clar că nu se poate. Altfel, am avea o reîntoarcere în vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere Răspunsurile trebuie să vină din partea exclusiv din partea sistemului judiciar Ieri, la CSM, am ridicat problema de a veni sistemul judiciar față de situația creată. S-a înțeles faptul că opinia publică așteaptă un răspuns al sistemului judiciar. A fost aprobată, într-o formă refăcută de un alt membru al CSM Noi vorbim foarte mult de ce s-a întâmplat pe 10 august. Să nu uităm de ce am fost în Piața VIctoriei pe 10 august: ca să apărăm independența sistemului judiciar. Dacă ne concentrăm asupra lor, toate dosarele vor primi un răspuns mai prompt. Un sistem sufocat, care nu are cele necesare, nu poate acționa cu eficiență maximă Ce mai poate face ministrul? Ar putea efectua un control cu privire la activitatea generală a procurorilor, pentru că nu pot interveni pe dosare și soluții. Dar am observat de-al lungul timpului, și voi face o solicitare pentru un control de genul acesta, că multe dosare s-au împotmolit prin mecanisme care trebuie elucidate: prin declinări, printr-un gen de smulgere de la o direcție sau alta a parchetelor, și lucrul acesta nu e de bun august Voi solicita un control în acest sens. Să vedem ce soluții legislative vom propune parlamentului. Să nu existe portițe ca un dosar să fie smuls dintr-o parte în alta prin artificii – prin plângeri pe fapte fictive gen lovituri de stat. O să ne aplecăm cu mare atenție Ministrul Justiției mai poate formula sesizări de la Inspecția Judiciară. Voi analiză dacă e cazul să formulez o asemenea sesizare după ce vom primi motivarea în Dosarul 10 august E important să vedem dacă, după anumite soluții date în dosare, subit s-a ieșit la pensie. În aceste situații, Inspecția Judiciară nu mai poate acționa Nu putem acționa mereu reactiv, încercând să reparăm. Trebuie să avem soluții de ansamblu. Avem o ocazie importantă să rezolvăm chestiuni sistemice, și nu să improvizăm pe ici-colo Legile justiției, în dezbatere publică, reprezintă un moment important pentru a corecta unele anomalii intervenite în ultimii ani, de a face o fundație mult mai solidă

Întrebări din partea jurnaliștilor:

G4Media.ro: Considerați că președintele Iohannis are o responsabilitate în ce privește închiderea dosarului 10 august, dat fiind că a numit-o șefă DIICOT pe Giorgiana Hosu? Soțul său era cercetat într-un dosar penal, prieten cu colonelul Cătălin Paraschiv, care a coordonat intervenția de la 10 august? Stelian Ion: În nici un caz nu pot considera că președintele Iohannis este responsabil direct sau indirect de ce s-a întâmplat cu dosarul 10 august. Eu sunt profesionist al dreptului, ca avocat. Oamenii politici au susținere de la electorat și reprezintă societatea și trag semnale de alarmă. E important să asculte toată lumea, dar și invers. Am o relație instituțională foarte bună, corect cu președintele. Am apreciat mereu linia pe care a mers în acești ani. Restul discuțiilor, chestiuni de nuanță, de interpretări, nu își au rostul acum. Îmi doresc să avem în continuare o relație foarte bună, legile acestea trebuie analizate și promulgate. Suntem de aceeași parte. G4Media.ro: Cum vă explicați că unii colegi ai dvs din USR, dar și reprezentanți ai magistraților – două asociații – consideră că președintele are această responsabilitate? Mai mult, citez, îl acuză de încercare de manipulare a opiniei publice? Stelian Ion: Nu am să discut niciodată afirmațiile făcute de alții. Fiecare poate da explicații suplimentare, e o diversitate de opinie. Nu președintele României mi-a solicita singur să vin cu anumite lămuriri. Deja obținusem anumite informații, aveam de gând să fac această conferință, s-a suprapus peste cererea președintelui. De aceea cred că oricum era binevenită ieșirea mea în public. E foarte important ca oamenii să cunoască competențele fiecărei instituții și să aibă așteptări legate de acele competențe. G4Media.ro: Dvs ca ministru, pe cine considerați responsabil de închiderea dosarului? Stelian Ion: Vreți să vă spun un nume, nu voi face asta, mi se pare incorect. Dacă voi ajunge la concluzia că o anumită persoană e responsabilă pentru dosarul 10 august, o voi face în scris, instituțional, către organele care au competență. Nu mi se pare normal să comunic acum păreri. Voi ieși și voi comunica la rândul meu. După ce avem toate datele, motivări de hotărâri judecătorești. Antena 3: Mai putem vorbi de justiție independentă după ce am văzut multe poziționări ale politicienilor pe dosarul 10 august? Stelian Ion: Judecătorii trebuie să țină cont de lege. Avem și dreptul la libera exprimare. Hotărârile judecătorești, deciziile CCR sunt comentate în spațiul public. Mesajul meu către magistrați e de a merge pe linia corectă, indiferent de presiunile de la un moment dat. Ei trebuie să judece pe lege si pe propria conștiință. Q: Nu trebuia să apărați independența magistraților? Stelian Ion: Alte persoane au apreciat că am avut o comunicare moderată. Am solicitat în CSM apărarea independenței, reputației magistraților. În cadrul solicitării consider că exact asta am făcut: am apărat independența sistemului judiciar, în care eu cred. Nu avem un sistem perfect și trebuie să îl eficientizăm Putem acționa numai la nivel general, nu voi intra în elemente de detaliu. Acele mutări forțate de dosare dintr-o parte în alte, care duc la tergiversare, stârnesc semne de întrebare. Voi solicita propuneri pentru modificări legislative. Sunt chestiuni care se cam știu, trebuie să le cam rezolvăm. Nu voi intra să vorbesc de un anumit dosar. Q: V-a cerut cineva să interveniți în dosar? Stelian Ion: Nu mi-a cerut nimeni, dar unii oameni au așteptarea asta să facă ministrul Justiției ceva, recurs în interesul legii sau altceva. Însă așteptarea ca dosarul 10 august să se rezolve la minister e greșită și asta transmis foarte ferm. Altfel, din dorința de a face dreptate am intra într-o zonă de ilegalitate și neconstituționalitate. G4Media.ro: Sugerați că nu e bine să fie așteptări ca la MJ să se rezolve dosarul. În calitate de membru CSM, aveți posibilitatea de a sesiza Inspecția Judiciară. Veți sesiza IJ? Stelian Ion: Avantajul meu e că nu am visat niciodată să fiu ministru, nu datorez nimănui, de aceea când voi avea datele complete și mi se va releva că în zona de anchetă penală au existat probleme legate de abateri disciplinare nu voi ezita să sesizez Inspecția Judiciară, e un atribut al ministrului. Q: Ați cerut aceste evaluări tehnice legate de anchetă? Stelian Ion: Aștept motivarea încheierii judecătorului de cameră preliminară. Nu putem trage concluzii fără motivare. Nu știu eu și nici nu trebuie să știu date din dosar. Nu știm nici unul dintre noi ce e în dosar și care sunt argumentele judecătorului. Nu putem pretinde unui magistrat să încalce legea pentru a-i face pe plac cuiva. E prea multă emoție, nu reușim să gândim așezat. Trebuie luate măsuri dure, ferme.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă