LIVE VIDEO CFR Cluj - Astra Giurgiu, 20:00, Digi Sport 1. Campioana poate trece pe primul loc. ECHIPELE

1 lună in urmă 25

28.01.2021, 19:14

Liga 1: Hermannstadt - Chindia Târgoviște, joi, 17:00, Digi Sport 1

Liga 1: CFR Cluj - Astra, joi, 20:00, Digi Sport 1

CFR Cluj - Astra Giurgiu, ultimul meci al rundei cu numărul 19 din Liga 1, se dispută astăzi, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.

Campioana României a început excelent anul, cu trei victorii din trei partide, iar o victorie diseară ar duce echipa lui Edi Iordănescu pe primul loc, la un punct în fața lui FCSB, care a remizat în această etapă cu FC Argeș, scor 0-0.

"Astra e o echipă rănită şi are mijloacele necesare să producă rezultate foarte bune. Este o echipă care a fost constant în play-off, dar acum traversează o perioadă mai puţin fastă.

Are însă foarte mare nevoie de puncte şi sunt sigur că va veni aici să dea totul. Sunt jucători foarte buni la Astra care fac parte din circuitul echipei naţionale şi asta ne pune în gardă", a spus Edi Iordănescu, înaintea meciului.

De partea cealaltă, Astra, locul 13, cu 17 puncte, a acuzat mai multe probleme în acest an, obținând un singur punct din primele trei meciuri. Pe lângă salariile restante, giurgiuvenii sunt afectați și de posibilitatea ca echipa să fie exclusă din Liga 1, după ce Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto ar fi încălcat regulamentul antidoping.

Înaintea jocului, Dani Coman, președintele Astrei, a lăsat de înțeles CFR Cluj s-ar afla în spatele scandalului în care e implicată Astra.

"Discuţia mea cu Ioniţă nu cred că a durat mai mult de două minute ... Pe el dacă-l întrebi şapte clauze din contract, nu cred că le ştie. ...Cu Takayuki şi cu Fatai nu am avut nicio discuţie.

Le-am explicat şi jucătorilor (n.r. celorlalţi jucători de la Astra), şi lui Eugen (n.r. antrenorului Eugen Neagoe) de ce au apărut aceste subiecte înaintea meciului cu CFR Cluj. Înainte apărea că îl transferăm pe Gheorghe, pe Balaure, pe nu ştiu cine. Acum apar altfel de chestii", a declarat Coman, la emisiunea Liga Digi Sport.

CFR și Astra s-au mai întâlnit de 31 de ori în Liga 1. Clujenii s-au impus de 18 ori, 9 meciuri s-au terminat la egalitate, iar 4 victorii le-au aparținut giurgiuvenilor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă