LIVE UPDATE Circulaţie perturbată la metrou; protest spontan al angajaţilor USLM

2 săptămâni in urmă 1

Circulaţia trenurilor de metrou este perturbată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. În acest context Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu. Premierul Florin Cîţu afirmă că protestul de la metrou este unul ilegal, provocat de un fost deputat PSD care "îşi pierde sinecuri", şi anunţă că i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii, iar când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri, scrie vineri dimineaţa ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.   UPDATE ORA 10.40 Nicuşor Dan: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist  Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că înţelege dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist. "În condiţiile grevei de la metrou din această dimineaţă, ADITPBI, prin STB, a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă, astfel încât deplasarea bucureştenilor să fie cât mai puţin afectată. Sper că Metrorex şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor avea un dialog rapid şi productiv, iar circulaţia cu metroul va fi reluată chiar azi. Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist", a scris Nicuşor Dan, vineri, pe Facebook.   Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO     UPDATE ORA 10.31 Cîţu: Blocarea metroului - o acţiune ilegală; ministrul de Interne trebuie să ia măsuri   Premierul Florin Cîţu afirmă că protestul de la metrou este unul ilegal, provocat de un fost deputat PSD care "îşi pierde sinecuri", şi anunţă că i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri. "Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode", a scris, vineri, premierul pe Facebook.   UPDATE ORA 10.17 Furnizorul de electricitate al Metrorex: Greva de la metrou a creat dezechilibre în tot sistemul energetic al Capitalei Greva de vineri dimineaţa de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, Metrorex fiind un mare consumator, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Viorel Tudose, administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex. El a precizat că în mai multe staţii a fost oprită alimentarea cu energie, dar nu de către furnizor, ci de către angajaţi ai metroului.   UPDATE ORA 10.16 Metrorex precizează că va folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri greva   Acţiunea de protest de la metrou este ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti, iar Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate, precizează compania.     UPDATE ORA 08.56 Ministrul Transporturilor, despre greva de la metrou: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii, iar când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri, scrie vineri dimineaţa ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. "O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie. Oamenii oneşti care lucrează la metrou au venit în această dimineaţă să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea", subliniază Cătălin Drulă.     UPDATE ORA 08.36 STB a mărit la maximum parcul de vehicule, în urma protestului de la metrou Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, vineri dimineaţa, în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu.   Sursa foto: Unitatea - Sindicatul Liber Din Metrou / Facebook ORA  05.54 Circulaţie perturbată la metrou; protest spontan al angajaţilor USLM Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.AGERPRES   Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO   * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă