LIVE TEXT | Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2022. România, în urna a doua

2 luni in urmă 9


Începem să visăm iar la calificarea la Campionatul Mondial, acolo unde n-am mai fost din 1998, de pe vremea Generației de aur. Luni, 7 decembrie, la Zurich, de la ora 19:00, are loc tragerea la sorți pentru grupele preliminarii ale CM de fotbal 2022 din Qatar, iar naționala României va fi în urna a doua valorică.


Prezența reprezentativei noastre în urna a doua ar trebui, teoretic, să constituie un avantaj. Practic, însă la cum s-au prezentat în ultimele două campanii de calificare tricolorii nu prea au stofă de favoriți. Avem experiența neplăcută a preliminariilor pentru CM 2018, când România s-a aflat în urna 1 la tragerea la sorți, deci, mai bine decât acum, dar a terminat grupa pe locul 4, după Polonia, Danemarca și Muntenegru, devansând doar Armenia și Kazahstan.


La Zurich, cele 55 de reprezentative europene vor fi împărțite în 6 urne valorice, primele 5 de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe.


sursa: FIFA.com

Vor fi stabilite, prin tragere la sorți, 10 grupe de câte 5 și 6 echipe. Preliminariile încep pe 24 martie 2021 și se termină pe 29 martie.


La CM 2022 se califică 13 selecționate din Europa. Câștigătoarele celor 10 grupe merg direct în Qatar. Ocupantele locurilor secunde și cele mai bune două formații din Liga Națiunilor necalificate direct la CM vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele trei țări europene calificate.


Urnele valorice, pe baza clasamentului FIFA din 26 noiembrie:


Urna 1Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Danemarca, Germania, Olanda


Urna 2Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, ROMÂNIA


Urna 3Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoția, Grecia, Finlanda


Urna 4Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg


Urna 5Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra


Urna 6Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino


Campionatul Mondial din Qatar se va desfășura în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă