Lista țărilor unde monedele virtuale sunt interzise sau restricționate. Vladimir Putin a legat în mod repetat criptomoneda de activitatea infracțională

3 săptămâni in urmă 20

Deși criticat pe scară largă pentru volatilitatea sa, Bitcoin este văzut de unii, în special în lumea în curs de dezvoltare, ca un mecanism sigur în timpul crizelor economice. Dar, pe măsură ce mai mulți oameni apelează la criptomonede, fie ca o investiție, fie ca un colac de salvare, toate aceste chestiuni au determinat anumite țări să ia o serie de restricții privind utilizarea lor.

Statutul juridic al Bitcoin și al altor monede alternative variază substanțial de la o țară la alta, în timp ce, în unele, relația fie urmează să fie definită corespunzător sau se schimbă constant. Majoritatea țărilor permit plățile cu Bitcoin, în timp ce altele au impus limite asupra modului în care Bitcoin poate fi utilizat, băncile interzicând clienților săi să facă tranzacții cu criptomonede. Iată statele în care se întâmplă acest lucru:

Algeria

În prezent, în Algeria este interzisă utilizarea criptomonedelor, în urma adoptării unei legi care datează încă din 2018, prin care este ilegală cumpărarea, vânzarea, utilizarea sau deținerea de monede virtuale, scrie euronews.com.

Bolivia

În Bolivia există o interdicție completă de utilizare a Bitcoin, încă din 2014. Banca Centrală Boliviană a emis o rezoluție care interzice Bitcoin și orice altă monedă care nu este reglementată de o țară sau de o zonă economică.

China

China a reprimat în forță utilizarea criptomonedelor în interiorul țării, după ce în prima jumătate din 2021, Bitcoin a cunoscut creșteri uriașe. Oficialii chinezi au lansat în repetate rânduri avertismente oamenilor săi să rămână departe de piața activelor digitale și au restricționat puternic activitățile de minat din țară, precum și schimburile valutare din China și din străinătate.

Pe 27 august, Yin Youping, directorul adjunct al Biroului pentru protecția drepturilor consumatorilor financiari ai Băncii Populare din China (PboC), a transmis că aceste cryptomonede sunt active speculative și a avertizat oamenii să „își protejeze buzunarele”.

Eforturile de a submina Bitcoin (o monedă descentralizată în afara controlului guvernelor și instituțiilor) sunt văzute în mare măsură ca o încercare a autorităților chineze de a-și impune propria lor monedă electronică.

PBoC încearcă să fie una dintre primele bănci centrale majore din lume care își lansează propria monedă digitală și, astfel, ar putea monitoriza mai atent tranzacțiile oamenilor săi.

Columbia

În Columbia, instituțiilor financiare nu li se permite să faciliteze tranzacțiile Bitcoin. Agenția guvernamentată Superintendencia Financiera a avertizat instituțiile financiare în 2014 că este posibil să nu „protejeze, să investească, să intermedieze sau să gestioneze operațiuni cu bani virtuali”.

Egipt

În Egipt, principalul organism consultativ islamic al țării, a emis un decret religios în 2018, clasificând tranzacțiile Bitcoin drept „haram”, adică ceva interzis de legea islamică. Deși nu erau obligatorii, legile bancare ale Egiptului au fost înăsprite în septembrie 2020 pentru a împiedica tranzacționarea sau promovarea de criptomonede fără o licență a Băncii Centrale.

Indonezia

Banca Centrală din Indonezia a emis reglementări care interzic utilizarea criptomonedelor, inclusiv Bitcoin, ca mijloc de plată de la 1 ianuarie 2018.

Iran

Iranul are o relație complexă cu Bitcoinul. În loc să se sustragă de la posibile consecințe financiare nefaste, țara a apelat, în schimb la practica profitabilă a mineritului Bitcoin pentru a finanța importurile.

În timp ce Banca Centrală interzice tranzacționarea criptomonedelor din străinătate, a încurajat tranzacționarea Bitcoin în interiorul țarii, oferind chiar stimulente.

Aproximativ 4,5 la sută din tranzacționarea mondială de Bitcoin are loc în Iran, care, potrivit companiei Elliptic, ar putea reprezenta venituri de peste 1 miliard de dolari (843 milioane de euro). Pentru ca industria crypto să înflorească, Iranul a oferit celor care minează în mod autorizat energie ieftină, cu o condiție clară: toate criptomonedele minate să fie vândute Băncii Centrale.

Cu toate acestea, tranzacționarea fără licență „scurge” în fiecare zi mai mult de 2 GW din rețeaua națională, provocând lipsuri de energie electrică. În acest scop, autoritățile iraniene au emis o interdicție de patru luni pentru mineritul Bitcoin, ce este valabilă până pe 22 septembrie 2021.

Nepal

Banca Rastra din Nepal a declarat Bitcoin ca fiind o monedă ilegală din august 2017.

Macedonia de Nord

Macedonia de Nord este singura țară europeană care are până acum o interdicție oficială asupra criptomonedelor, precum Bitcoin sau Ethereum.

Rusia

În timp ce criptomoneda nu este interzisă în Rusia, există un conflict în curs de desfășurare împotriva utilizării sale.

Rusia a adoptat primele sale legi pentru reglementarea criptomonedelor în iulie 2020, care a desemnat pentru prima dată criptomoneda drept proprietate supusă impozitării. Legea, care a intrat în vigoare în ianuarie 2021 interzice și funcționarilor publici ruși să dețină active criptografice.

Președintele rus, Vladimir Puțin, a legat în mod repetat criptomoneda de activitatea infracțională, solicitând o atenție sporită în special tranzacțiilor transfrontaliere cu criptomonede.

În iulie, procurorul general a anunțat o nouă propunere de legislație care să permită polițiștilor confiscarea criptomonedelor care sunt considerate ca fiind obținute ilegal, fiind asemănate chiar cu luare de mită.

Turcia

Turcii s-au orientat către criptomonede pe măsură ce lira turcească a căzut în valoare, al care se adaugă o inflație ce a atins un nivel maxim în aprilie. La 16 aprilie 2021, Banca Centrală a Republicii Turcia a emis un regulament care interzice utilizarea criptomonedelor, inclusiv Bitcoin, direct sau indirect, pentru a plăti bunuri și servicii.

Vietnam

Banca de Stat din Vietnam a declarat că emiterea, furnizarea și utilizarea Bitcoin și a altor criptomonede sunt ilegale ca mijloc de plată și sunt supuse pedepsei amenzilor de la 150 milioane dong vietnamezi (echivalentul 5.600 de euro) la 200 milioane dong (7.445 de euro).

Cu toate acestea, guvernul nu interzice tranzacționarea Bitcoin sau deținerea acestora ca active, relatează Bani.md

Citeste si:

Bulgaria și Franța, în zona galbenă. Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat

Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare duminică, iar printre ţările intrate în zona roşie se află Bahamas şi Liechtenstein. În zona galbenă au intrat...

 ”Au fost alocate 1,4 miliarde de lei. Sunt prețuri negociate de Comisia Europeană”

Ministrul Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, afirmă că nu are informaţii legate de alte achiziţii de vaccin anti-COVID în afara celor realizate de România prin mecanismul pus la punct de...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă