Lista celor 167 de noi cabinete deschise în România în care se va administra vaccin Pfizer

1 lună in urmă 2

În România se vor deschide de sâmbătă, 20 martie, 167 de noi cabinete în care se va administra vaccinul de la compania Pfizer/BioNTech, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV).

„Începând de mâine, 20 martie a.c., 167 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 județe din țară și la nivelul municipiului București. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marți, 23 martie a.c.”, conform unui comunicat al CNCAV.

Distribuția cabinetelor de vaccinare este următoarea:

• Municipiul București – 54 cabinete;
• Arad – 9 cabinete;
• Bihor – 3 cabinete;
• Bistrița-Năsăud – 3 cabinete;
• Brașov – 8 cabinete;
• Cluj – 13 cabinete;
• Constanța – 20 cabinete;
• Dâmbovița – 4 cabinete;
• Harghita – 1 cabinet;
• Hunedoara - 3 cabinete;
• Satu-Mare – 1 cabinet;
• Sibiu – 12 cabinete;
• Timiș – 30 de cabinete;
• Vâlcea - 6 cabinete.

Toți cei care doresc să se vaccineze se pot programa prin intermediul listelor de așteptare alocate acestor cabinete.

Programarea se poate realiza atât online în platformă, cât și telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de așteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma și să se programeze în termen de 24 de ore, informează CNCAV.

Locurile libere vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista de așteptare, cu menținerea prioritizării. Astfel, vor fi notificate pe 75% din locuri persoane din cadrul populaţiei la risc și pe 25%, lucrători din domenii esențiale.

În cabinetele în care rămân locuri libere vor fi notificate persoanele din Etapa a III-a înscrise pe listele de așteptare.

CNCAV recomandă cetățenilor care se înscriu pe aceste liste să confirme programarea la vaccinare, astfel încât să nu piardă poziția ocupată inițial pe această listă.

Persoanele care aleg programarea individuală în platforma electronică trebuie să acceseze aplicația după primirea notificării pentru alegerea zilei și a intervalului orar. Cele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25, vor fi planificate la vaccinare în ziua și în intervalul orar disponibile pentru administrarea vaccinului, fără a fi necesară confirmarea programării

Editor : M.L.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă