Liga 2, play-off | Timișoara - Csikszereda și Rapid - Mioveni LIVE VIDEO, Digi Sport 1, de la 12:30 și 15:00

3 săptămâni in urmă 10

  • Liga 1: CFR Cluj - Universitatea Craiova, sâmbătă, ora 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 2: Rapid - Mioveni, sâmbătă, ora 15:00, Digi Sport 1

ASU Politehnica Timișoara - Csikszereda LIVE VIDEO, ora 12:30, Digi Sport 1

ASU Politehnica Timișoara are un start de play-off foarte slab, cu o remiză și trei înfrângeri consecutive, iar bănățenii se află pe ultimul loc, cu 33 de puncte, la cinci lungimi în spatele ultimei poziții care asigură calificarea la baraj.

De partea cealaltă, Csikszeredea are un parcurs similar în play-out, cu o remiză și trei înfrângeri. Formația din Miercurea Ciuc este pe locul 5, cu 33 de puncte.

Dan Alexa, antrenorul timișorenilor, anunțase că demisionează de la echipă, după eșecul cu CS Mioveni, scor 0-4, însă, la mai puțin de 12 ore după anunțul tehnicianului, clubul l-a reconfirmat în funcție, astfel că va conduce echipa și la meciul de astăzi.

"Ne aflăm înaintea unui joc cu Ciuc, o echipă care pe mine m-a surprins sezonul acesta. Ca dezvoltare a jocului şi ca dinamică, cred că au cea mai bună dinamică dintre toate echipele din acest play-off. E o echipă tânără, o echipă în care s-a investit foarte mult. E un joc important pentru noi, practic ar cam fi ultima şansă să ne mai putem bate la un loc de baraj.

Venim după un rezultat foarte prost la Mioveni şi vor intra în componenţa echipei şi jucători care au evoluat mai puţin. Este şansa lor finalul acesta de campionat, pentru a demonstra că se pot bate pe viitor pentru un post de titular", a declarat Dan Alexa.

Rapid - CS Mioveni LIVE VIDEO, ora 15:00, Digi Sport 1

Rapid începuse ca din tun play-off-ul, cu trei victorii din trei meciuri, însă seria giuleștenilor a fost oprită de U Craiova 1948. Oltenii au câștigat derby-ul, scor 1-0, și au revenit pe primul loc. Formația lui Mihai Iosif se află acum pe locul secund, cu 42 de puncte.

De partea cealaltă, CS Mioveni este neînvinsă în play-off, cu două remize și două victorii înregistrate. Trupla lui Alexandru Pelici vine după un succes la scor, 4-0, contra lui ASU Politehnica Timișoara.

În sezonul regulat, la meciul disputat în octombrie 2020, CS Mioveni a învins clar Rapid, în deplasare, scor 3-0.

Liga 2, etapa 5, play-off. Programul meciurilor

  • Sâmbătă, 24 aprilie, ora 12:30: ASU Politehnica Timișoara - Csikszereda (Digi Sport 1)
  • Sâmbătă, 24 aprilie, ora 15:00: Rapid - CS Mioveni (Digi Sport 1)
  • Luni, 26 aprilie, ora 17:30: Dunărea Călărași - U Craiova 1948 (Digi Sport 1)

Liga 2, etapa 5, play-out. Programul meciurilor

Grupa A:

  • Sâmbătă, 24 aprilie, ora 11:00: Universitatea Cluj - Metaloglobus
  • Sâmbătă, 24 aprilie, ora 11:00: CSM Slatina - Farul
  • Sâmbătă, 24 aprilie, ora 11:00: Pandurii Tg. Jiu - Ripensia Timișoara

Grupa B:

  • Vineri, 23 aprilie, ora 17:00: Gloria Buzău - Aerostar Bacău 3-0
  • Duminică, 25 aprilie, ora 12:00: ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu - CSM Reșița
  • Duminică, 25 aprilie, ora 12:30: Unirea Slobozia - Petrolul (Digi Sport 1)

Clasament play-off Liga 2

Clasament play-out Liga 2

Etichete: rapid , liga 2 , cs mioveni , asu politehnica timisoara
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă