Liga 1: Viitorul – Gaz Metan » Am făcut pariurile la Ovidiu!

1 lună in urmă 32

Luni de la ora 20:30 la Ovidiu, va avea loc Viitorul – Gaz Metan, duelul urmând a încheia acest sezon regular al Ligii 1.

Cele două formații sunt vecine de clasament înaintea ultimei runde a sezonului regular al Ligii 1. Viitorul se află pe locul 12 cu 31 de puncte în timp ce Gaz Metan Mediaș ocupă poziția a 13-a cu 30 de puncte.

Eșecul total neașteptat pe care dobrogenii l-au înregistrat în restanța de la mijlocul săptămânii de la Ovidiu cu Poli Iași, scor 2-1, i-a fost fatal lui Mircea Rednic, care a fost demis chiar de ziua sa de la cârma echipei. Gică Hagi a luat decizia de a-i încredința conducerea tehnică lui Cătălin Anghel, acesta având ca obiectiv câștigarea play-out-ului.

Ardelenii trec printr-o criză de rezultate fiind fără victorie în ultimele opt meciuri oficiale. e altfel, în ultimele 12 partide disputate atât în Liga 1 cât și în Cupa României, trupa lui Mihai Teja nu a obținut decât o victorie (n.r. Gaz Metan – Chindia 1-0), terminând alte patru meciuri nedecis, suferind totodată și 7 eșecuri.

Va fi pentru a 16-a oară când cele două formații se vor afla față în față pe prima scenă fotbalistică a țării. Ardelenii au un ușor avantaj la „directe” conducând cu 7-5 la victorii, alte trei partide terminându-se nedecis. În tur, Gaz Metan s-a impus la limită cu scorul de 1-0 grație unui gol marcat de Baco.

Ponturi Viitorul – Gaz Metan
Viitorul câștigă oricare repriză – cota 1.48
1X și peste 1.5 goluri – cota 1.63
Peste 7.5 cornere- cota 1.45
Sub 5.5 cartonașe – cota 1.62        

Echipe probabile Viitorul – Gaz Metan:
Viitorul: Căbuz – Boboc, Mladen, Artean, Dussaut – Babunski, Gaztanaga, Ciobanu – Pitu, Tsoumou, Ganea
Antrenor: Cătălin Anghel
Gaz Metan: Pleșca – Butean, Baco, Matias – Deaconu, Chamed, Alcelus, Velisar, Moura – Adama Sarr, Nițu
Antrenor: Mihai Teja

The post Liga 1: Viitorul – Gaz Metan » Am făcut pariurile la Ovidiu! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă