Liderii ţărilor UE promit să coopereze mai strâns în domeniul apărării

1 lună in urmă 14

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene doresc să semneze la începutul lui 2022 o nouă strategie de apărare comună, ca parte a demersurilor de îmbunătăţire a cooperării în domeniul securităţii, a anunţat vineri preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după videoconferinţa cu liderii statelor UE, desfăşurată joi şi vineri, relatează dpa. ''Vrem să creştem investiţiile în apărare şi să consolidăm capacităţile militare şi civile şi pregătirea operaţională'', a spus Michel în conferinţa de presă de la finalul reuniunii. El a precizat că documentul ar trebui să fie elaborat până în martie 2022.   Foto: (c) JOHANNA GERON POOL / EPA Liderilor UE li s-a alăturat şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru o discuţie privind cooperarea între blocul comunitar european şi Alianţa Nord-Atlantică. ''Eforturile UE se completează cu eforturile militare de pe cuprinsul continentului'', a spus Stoltenberg înaintea discuţiilor. ''Pentru NATO, principala sarcină în timpul acestei pandemii a fost de a se asigura că o criză sanitară nu se transformă într-o criză de securitate'', a subliniat el, explicând că încă există ameninţările care s-au manifestat înaintea pandemiei - ''acţiunile agresive ale Rusiei, forme mai brutale ale terorismului, atacuri cibernetice sofisticate, ascensiunea Chinei şi implicaţiile schimbărilor climatice pentru securitate''. Liderii europeni au discutat, de asemenea, despre modalităţile de tratare a atacurilor cibernetice şi a ameninţărilor hibride şi despre relaţiile cu vecinii sudici ai Uniunii. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă