Liberalul Gigel Știrbu îi critică pe miniștrii-colegi de la PNL și USR PLUS pentru că ignoră Pasarela Regală din Mamaia: ”Lipsă de interes și indiferență crasă”

2 săptămâni in urmă 1

Liberalul Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru diaspora, îi critică pe miniștrii-colegi de la Economie (Claudiu Năsui) și Cultură (Bogdan Gheorghiu) pentru că ignoră soarta Pasarelei Regale din Mamaia.

”Chiar dacă sunt membru al acestei coaliții de guvernare, nu pot să nu remarc lipsa de interes și indiferența crasă ale celor două ministere, respectiv Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și cel al Culturii! Fac referire la lipsa de implicare a instituțiilor în privința monumentului istoric, Pasarela Regală din stațiunea Mamaia, care este la un pas de a fi pierdut definitiv”, scrie Gigel Știrbu într-un comunicat de presă.

E vorba despre o construcție care face parte din Ansamblul Cazinoului, inaugurat în ziua de Sfânta Maria în 1935 în prezența Regelui Carol al II-lea. Știrbu acuză faptul că, prin proiectul extinderii plajelor, monumentul va fi îngropat în nisip, din cauza faptului că nici unul din ministere n-a vrut să-l protejeze.

Ministerul Culturii și-a anunțat intenția de a prelua Pasarela Regală din stațiunea Mamaia în administrarea Institutului Național al Patrimoniului, în scopul restaurării monumentului istoric cu fonduri europene, încă din luna februarie a anului trecut, dar nu s-a finalizat demersul nici până în acest moment, arată deputatul liberal.

El spune că ”o soluție viabilă pentru salvarea acestui monument istoric important o constituie predarea dreptului de administrare de urgență de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Culturii, pentru a fi posibilă o viitoare reabilitare, astfel încât să nu se ajungă la faptul regretabil ca pasarela din Mamaia să se dărâme și să rămână doar o amintire”.

”Fac apel la cei doi miniștri, Claudiu Năsui și Bogdan Gheorghiu, să fie salvată Pasarela Regală din stațiunea Mamaia, prin demarararea de urgență a procedurilor care se impun și care au fost deja identificate. La începutul săptămânii viitoare voi depune o interpelare parlamentară referitoare la acest subiect”, a mai anunțat deputatul PNL.

Foto: Pasarela regală din Mamaia – sursa Gigel Stirbu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă