Lewis Hamilton, de negăsit! Nu i-a răspuns la telefon nici președintelui FIA, Mohammed Ben Sulayem

2 săptămâni in urmă 12

Lewis Hamilton pare să nu-și fi revenit după ce a pierdut titlul de campion mondial în Formula 1 chiar în ultimul tur de la Abu Dhabi în fața lui Max Verstappen.

Pilotul britanic a fost contactat de către noul președinte al FIA, Mohammed Ben Sulayem, căruia nu i-a răspuns. De altfel, din momentul în care a pierdut titlul mondial în fața lui Verstappen, Hamilton n-a mai avut decât două apariții în lumina reflectoarelor: prima când a primit titlul de cavaler al Regatului Unit, pe 15 decembrie, iar cea de-a doua în momentul despărțirii lui Vallteri Bottas de Mercedes.

„Nu cred că e sută la sută pregătit să răspundă în acest moment”

Mohammed Ben Sulayem a încercat să explice reacția lui Lewis Hamilton, după ce acesta nu i-a răspuns la telefon și n-a fost prezent nici la Gala FIA, din decembrie 2021.

„I-am trimis mesaje. Nu cred că e sută la sută pregătit să răspundă în acest moment. Nu-l condamn. Îi înțeleg poziția. Ca pilot este la un alt nivel.

Totuși, există reguli. Cum se poate citi în presă, noul președinte va aplica sancțiuni. Pentru mine nu este vorba despre un anume pilot sau o anume echipă. E o chestiune generală. Regulile trebuie respectate, de asemenea, integritatea FIA. Nu pot însă să judec până nu cunosc faptele cu exactitate. Pentru mine, primul obiectiv este să parcurg întregul dosar de la Abu Dhabi, a declarat Mohammed Ben Sulayem.

7 victorii a reușit Lewis Hamilton în sezonul anterior din Formula 1, iar în total de-a lungul carierei a strâns 103 succese

The post Lewis Hamilton, de negăsit! Nu i-a răspuns la telefon nici președintelui FIA, Mohammed Ben Sulayem appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă