Leurda, beneficii pentru sănătate. Cum trebuie preparată pentru a obţine maximum de beneficii

1 lună in urmă 1

Leurda beneficii. Planta este cunoscută şi sub denumirea de „usturoi sălbatic”, denumire datorată izului uşor de usturoi. Principalele beneficii ale consumului de leurdă sunt cele referitoare la întărirea imunităţii şi la detoxifierea organismului.

Planta poate fi folosită în scop culinar şi terapeutic, caz în care se folosesc frunzele.

Proprietăţile leurdei

Leurda este bogată în vitamine, în substanţe care distrug agenţii patogeni ai tubului digestiv; practic este un dezinfectant al organismului. Usturimea provine de la aceeaşi substanţă pe care o găsim la usturoi. Atenţie, ea devine iute când îmbătrâneşte”, spune cercetătorul Costel Vânătoru pentru Adevărul.

Leurda este bogată în carotenoizi, vitaminele A şi C, complexul de vitamine B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru şi proteine. Graţie acestei bogăţii de principii nutritive, leurda are efecte depurativ, detoxifiant, antiseptic, antiviral, antimicrobian, rol imunomodulator, acţiune antihipertensivă, vasodilatatoare periferică, hipocolesterolemiant, antitrombotic, fluidifiant sanguin şi antiplachetar sanguin, acţiune bronhodilatatoare, expectorantă şi antitumorală.

Leurda, beneficii. Afecţiuni în care este recomandată administrarea ei

Leurda poate fi consumată sub formă de salată, de condimente, de infuzie sau decoct. Sub formă de ceai, leurda este recomandată în hipertensiune, ateroscreloză, scade nivelul colesterolului, insuficienţa biliară, afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, insomnie, ameţeală, depresie, gută, boli cardiace, boli gastrointestinale, dizenterie, paraziţi intestinal, afecţiuni ale plămânilor, gripă sa cefalee.

Citeste si Beneficiile fagurelui de miere. 4 trucuri perfecte pentru a avea o piele stralucitoare in aceasta primavara

Pentru uz extern, poate fi administrată sub formă de cataplasme sau comprese, aducând ameliorări semnificative în afecţiuni precum herpes, furuncule, eczeme sau în durerile reumatice.

Leurda acționează activ în cazul viermilor intestinali, a diareei, indigestiei, balonării și colicilor abdominale. Este utilă și pentru sănătatea rinichilor: elimină excesul de acid uric, favorizează urinarea și vindecarea infecțiilor urinare.

Printre beneficiile asupra sistemului cardiovascular se numără scăderea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului și favorizarea dizolvării plăcilor de colesterol, dar și fluidificarea sângelui și implicit scăderea riscului de tromboză sau accident vascular.

Pentru alimentaţie, este necesar ca leurda să fie preparată în stare proaspătă, atunci când frunzele sunt fragede.

Trebuie mare atenţie când o culegem, pentru că frunza este foarte asemănătoare cu cea de mărgăritar, care este toxică. Le diferenţiem prin izul de usturoi al leurdei şi frunza mai lucioasă a mărgăritarului”, spune Costel Vânătoru pentru Adevărul.

Cum se prepară salată cu leurdă

Spală bine frunzele plantei, taie-le mărunt şi pune-le într-un recipient. Amestecă-le cu o linguriţă de oţet de mere, un vârf de cuţit de sare şi o jumătate de linguriţă de ulei.

Salata se consumă în maximum 30 de minute de la preparare.

Citeste si Cartoful dulce, leguma minune care te vindecă de boli. Beneficii miraculoase pentru organism

Dacă vrei să ţii o cură cu leurdă, trebuie să-ţi începi ziua cu o salată de leurdă.

Leurda are însă şi câteva contraindicaţii. Astfel, femeile care alăptează şi persoanele care se confruntă cu probleme cu stocaul sau cu colonul trebuie să evite preparatele pe bază de leurdă.

De asemenea, leurda poate fi presărată cu 2-3 minute înainte de a stinge focul peste mâncăruri de sezon, din legume sau carne.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă