Legea pentru subțierea dosarului cu șină a fost adoptată de Parlament și merge la promulgare

1 săptămână in urmă 12

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Legea inițiată de deputatul PNL George Tuță merge la promulgare.

După promulgare, instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora. 

Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.

”Încă de la începutul mandatului am avut în plan o inițiativă legislativă care să interzică instituțiilor publice să ceară oamenilor copii după acte emise tot de instituții publice. Spre exemplu, serviciul de parcări de reședință din multe orașe nu va mai avea voie să solicite copii după acte de la acei șoferii care doresc să își prelungească un contract de închiriere. Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare. Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. Vreau să forțez administrația publică să fie inovativă, să găsească soluții pentru a repara o aiureală administrativă ce ține de 30 de ani. Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare. Sunt un susținător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăți relația dintre cetățean și stat. Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp și va deveni o exemplu de bună practică pentru fiecare instituție din țara noastră”, declarase deputatul PNL George Tuță la momentul depunerii proiectului în Parlament.

Legea a fost susținută de parlamentari de la toate partidele.

Editor : R.K.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă