Laura, o româncă din Anglia, a murit la câteva zile după ce şi-a văzut copilul pentru prima oară în zece ani. Băiatul de 11 ani, devastat. "E ca şi cum şi-a pierdut mama de două ori"

2 luni in urmă 45

O femeie care nu şi-a mai văzut copilul de când acesta era bebeluş, s-a reunit în sfârşit cu el printr-un apel video, dar a murit în mod tragic câteva zile mai târziu.

Laura Andreoiu avea doar 29 de ani şi locuia în Nottingham, Marea Britanie

Galerie (5)

Laura Andreoiu avea doar 29 de ani şi locuia în Nottingham, Marea Britanie

Facebook Laura Andreoiu

Băiatul de 11 ani al Laurei Andreoiu a trăit cu rudele din Spania pentru mai bine de zece ani şi nu îşi întâlnise mama în tot acest timp. Mama lui a fost încântată că dorinţa ei să îl vadă i-a fost în sfârşit îndeplinită, pe 14 iulie, când cei doi au vorbit prin apel video pentru prima oară.

Originară din România, Laura, în vârstă de 28 de ani, locuia de câtva timp în Nottingham, Marea Britanie. Aceasta a fost găsită inconştientă în casă, duminică, 18 iulie, când un prieten apropiat a vizitat-o îngrijorat că nu îi răspunde la mesaje. A dus-o la spital, unde a murit două zile mai târziu.

Mama ei, Lorena Barut, în vârstă de 49 de ani, a plecat de urgenţă în Anglia şi şi-a văzut fiica pentru ultima oară cu câteva ore înainte să moară. Ea a declarat pentru Nottinghamshire Live că cel mai dificil lucru a fost să îi spună băiatului că mama lui a murit. "A plâns toată ziua când a aflat. A fost ca şi cum şi-a pierdut mama de două ori", a spus Lorena.

De ce a murit Laura Andreoiu

"Nu am crezut niciodată că îmi voi îngropa copilul. Ar trebui să fie invers, nu e corect", a mai spus femeia. Laura a murit după ce ficatul şi rinichii i-au cedat. "Îmi spunea uneori că îşi găseşte confortul în alcool, pentru că viaţa ei e un eşec. Credea că e prea puternică să moară, iar apoi s-a întâmplat", a mai spus mama fetei.

Acum aceasta încearcă să strângă bani pentru repatriere şi pentru funeraliile care ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare în oraşul ei natal din România, Târgovişte. Trupul ei va fi transportat cu o maşină specială care a costat-o pe Lorena peste 3.000 de lire, scrie presa britanică.

În România, rudele sunt şocate şi întristate de moartea Laurei. Sora ei, Beatrice Ioana, a adăugat: "Îmi voi aduce mereu aminte de ea şi de copilăria noastră frumoasă. Mereu era cea mai energică, cea care aduce bucurie oriunde merge. Mereu mi-am dorit să fiu ca ea. A trăit fiecare moment la maxim, fie că era bun sau rău. Era o femeie puternică, dar i-a lipsit iubirea, iar asta i-a ruinat viaţa".

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă