Lamborghini-ul pe care-l vinde ANABI e al interlopului Cristi Spaidăr, din Galați. Mașini de 2,5 milioane de euro, confiscate de la clanul de proxeneți

1 lună in urmă 6

Agenției Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), a scos la vânzare un Lamborghini Aventador, împreună cu alte autoturisme de lux, toate confiscate acum o lună, la Galați, când DIICOT a destructurat o rețea de proxeneți, temutul clan Spaidăr, scrie Observator News.

Mașina e a doua de acest fel pe care interlopul a avut-o, după ce în urmă cu doi ani și-a achiziționat același model, dar de altă culoare. Dacă cel scos acum de vânzare de autorități e alb, cel pe care Cristi Spaidăr l-a scos la vânzare în 2019 era gri-vernil. Modelul costase 300.000 de euro fără taxe și interlopul anunța că „e ediție limitată, aștept oferte.”

Valoarea tuturor bunurilor confiscate în februarie de la clanul Spaidăr, șase mașini, cinci de lux, și peste 10.000 de litri de motorină, se ridică, conform comunicatului ANABI, la 2,5 milioane de euro. Aproape jumătate de milion de euro valorează numai mașina Lamborghini Aventador.

Lamborghini-ul pe care-l vinde ANABI e al interlopului Cristi Spaidăr, din Galați. Mașini de 2,5 milioane de euro, confiscate de la clanul de proxenețiMașina scoasă la vânzare de autorități. Foto: ANABI

Gruparea interlopă „spaidăr” a fost destructurată de poliţişti, în februarie, după o intervenţie în trei judeţe, dar şi pe teritoriul Spaniei, la unul dintre membrii clanului.

ANABI anunță că urmează valorificarea prin licitații publice un Lamborghini 834 R Aventador, Skoda Octavia, BMW 218D, BMW 216D, Volkswagen Passat, BMW 540D Xdrive, precum și 10.608 litri motorina.

Au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, în Galați, Brăila și București, la locuințele a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 47 de ani, bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Lamborghini-ul pe care-l vinde ANABI e al interlopului Cristi Spaidăr, din Galați. Mașini de 2,5 milioane de euro, confiscate de la clanul de proxenețiInterlopul Spaidăr și primul Lamborghini pe care l-a avut. Foto: Facebook

Au fost indisponibilizate autoturisme de lux şi mai multe imobile. Clanul „spaidăr” obliga fete să se prostitueze în Romania şi Spania. Pe lângă fetele racolate, membrii clanului îşi obligau şi iubitele să se prostitueze, dar ofereau clienților interesați și băieți.

Cristi Spaidăr, pe numele real Ali Cristi Ionel, a fost condamnat la aproape 7 ani de închisoare după ce a bătut un medic ginecolog chiar în cabinetul acestuia, la Galați.

În aceeași zi a înjunghiat un taximetrist, pe stradă. Mai mult, el este cercetat în mai multe dosare şi pentru trafic de persoane şi proxenetism. În total, pentru tentativa de omor asupra taximetristului şi bătaia administrată medicului, interlopul a fost condamnat la 6 ani şi 9 luni de închisoare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă