Kylian Mbappe și idolii din tenis - Pe cine admiră francezul din "sportul alb"

3 săptămâni in urmă 23

Kylian Mbappe, starul lui PSG, a dezvăluit într-un interviu recent că nu urmărește doar fotbal și că are doi mari jucători de tenis pe care i-a apreciat mereu.

Fotbalistul lui PSG a vorbit într-un interviu pentru Paris Match despre persoanele pe care le apreciază în sportul mondial. Mbappe urmărește, pe lângă fotbal, baschetul și tenisul.

Când vine vorba despre "sportul alb", Kylian Mbappe îi admiră în particular pe Roger Federer și Rafael Nadal, conform Sports World News.

"Idoli? Nu am avut idoli de o perioadă bună de timp, dar îi admir pe cei care și-au pus amprenta asupra sportului mondial. Știu ce înseamnă dinastiile acestora, mai ales în termen de sacrificii și efort.

Îmi plac amândoi (n.r. Federer și Nadal) pentru că au reușit să se mențină în top ani de-a rândul și puțini pot să aibă aceeași consistență", a declarat Kylian Mbappe.

În trecut, Rafael Nadal, mare fan al lui Real Madrid, spunea despre Mbappe: "Cine nu l-ar vrea la Real Madrid? Să fim sinceri, i-aș vrea și pe el și pe Erling Haaland în echipă".

Deși nu atât de mare fan al fortbalului precum Nadal, Federer a vorbit și el despre Mbappe: "Îmi place viteza și atitudinea lui. În afara acestor aspecte, pare un tip de treabă". ​

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă