Kung fu Zlatan Ibrahimovic. Assist genial al suedezului în victoria cu Kosovo

3 săptămâni in urmă 2

Articol de - Publicat luni, 29 martie 2021, 11:55 / Actualizat luni, 29 martie 2021 11:55

Zlatan Ibrahimovic l-a servit acrobatic cu călcâiul pe Augustinsson la primul gol în Kosovo-Suedia 0-3. E a doua pasă decisivă a atacantului de 39 de ani după revenirea în națională

Nici la 39 de ani Ibrahimovic nu și-a pierdut reflexele și execuțiile de arte marțiale. Atacantul și-a etalat iar calitățile la Pristina, contribuind esențial la deschiderea drumului către succesul Suediei (3-0 cu Kosovo). 

Zlatan i-a oferit lui Augustinsson o pasă decisivă din aer, cu călcâiul, anticipând ieșirea, în marginea careului mic, a portarului Ujkani, fundașul lateral scandinav scuturând plasa.

Zlatan Ibrahimovic, fără gol de 5 ani și jumătate pentru Suedia

Golgeterul Milanului e la al doilea assist în trei zile. La revenirea la națională după aproape cinci ani, Ibrahimovic a avut imediat impact. L-a servit perfect și pe Claesson în duelul cu Georgia (1-0) și s-a „proclamat" pe Instagram Carl XVII Guztaf. 

În 118 meciuri pentru reprezentativa scandinavă, are 62 de goluri în 118 selecții. A marcat ultima oară în noiembrie 2015, o „dublă" contra Danemarcei în returul barajului (2-2) pentru Euro. Poate ar fi punctat și duminică, dar i-a cedat locul lui Berg (67) cu puțin înainte ca Suedia să beneficieze de un penalty, transformat de Sebastian Larsson.

19 pase decisivea reușit Zlatan Ibrahimovici în 118 meciuri pentru naționala Suediei, dintre care șase în preliminariile CM

Citește și: 

Spania evită o nouă rușine în preliminarii » Golul marcat în prelungiri a decis totul

Moment emoționant cu Luka Modric după ce a intrat în istoria echipei naționale a Croației

Playtech: Sonia Trifan a divulgat SECRETUL Corneliei Catanga, la înmormântarea ei. Ce avere avea, de fapt, artista EXCLUSIV


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă