Kosovo a expulzat doi diplomați ruși care „amenințau securitatea națională”. Moscova: „O provocare grosolană”

1 lună in urmă 22


Președinta statului Kosovo, Vjosa Osmani, a cerut, sâmbătă, premierului și ministrului de externe să ia măsuri împotriva a doi diplomați ruși, care ulterior au fost nevoiți să părăsească țara. Acuzația de amenințare la adresa securității naționale a fost calificată drept „o provocare grosolană” de către Moscova, relatează Agerpres, potrivit France Presse.


„Săptămâna aceasta l-am rugat pe prim-ministru și pe ministrul afacerilor externe și al diasporei, Donika Gervalla-Schwarz, să declare doi oficiali ruși ai Biroului Liaison al Federației Ruse în Kosovo persona non grata, din cauza acțiunilor acestora care pun în pericol securitatea națională și ordinea constituțională a Republicii Kosovo”, a declarat șefa statului.


Instituţiile din Kosovo sunt „hotărâte să combată influenţa rău intenţionată a Federaţiei Ruse şi a releelor sale în regiune", a mai scris aceasta pe Twitter.


Cei doi diplomați expulzați sunt Denis Vengherskii şi Aleksei Krivoşiev, iar cel de al doilea fusese deja declarat persona non grata de Albania în luna ianuarie, potrivit RTK. Canalul Radioteleviziunea Kosovo (RTK) a difuzat sâmbătă imagini în care diplomaţii părăsesc capitala Priştina şi traversează apoi, într-o maşină, graniţa cu Serbia.


Ministerul rus de externe a calificat gestul oficialilor kosovari drept „o provocare grosolană" îndreptată „împotriva Rusiei şi a rolului său constructiv în Balcani". Ministerul rus de externe a cerut misiunii ONU din regiune să ofere „securitatea şi condiţiile necesare" pentru ca personalul său să poată lucra la Priştina.


Rusia s-a opus ferm independenţei provinciei Kosovo în 2008 şi a devenit principalul aliat al Serbiei în combaterea recunoaşterii Priştinei pe plan internaţional. Cu toate acestea, Moscova are o prezenţă diplomatică la Priştina printr-o misiune a Naţiunilor Unite.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă