Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi și studenți: „Sunteți garanția unui viitor mai bun”

2 săptămâni in urmă 11

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Elevului şi a Studentului, în care transmite că elevii şi studenţii sunt „garanţia unui viitor mai bun”, că ei au dovedit că „știu să lupte pentru drepturile și libertățile lor”, dar și că își înțeleg responsabilitățile, relatează Digi24.

„Voi, elevii și studenții atât de dedicați rezolvării problemelor cu care vă confruntați în sistemul de educație, aveți toată prețuirea și aprecierea noastră. Sunteți garanția unui viitor mai bun, în care responsabilitatea civică și asumarea implicării în societate sunt constante ale cetățeniei active”, a spus Iohannis într-un mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Ligia Deca, la un eveniment organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi de Consiliul Naţional al Elevilor.

Președintele a mai spus că felicită cele două organizaţii pentru elaborarea celor două rapoarte referitoare la anul şcolar şi universitar 2020 – 2021 privind respectarea prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului şi implementarea Statutului Elevului la nivel naţional.

Implicarea voastră este esențială, nu numai din perspectiva responsabilității față de propria formare, dar şi din cea a procesului decizional. De-a lungul anilor, ați dovedit că știți să luptați pentru drepturile și pentru libertățile voastre, că vă înțelegeți responsabilitățile, că sunteți curajoși, informați, ambițioși, cu spirit civic și puternici. Vă încurajez să continuați pe acest drum.

Klaus Iohannis:

Șeful statului a mai transmis că a fost impresionat de modul în care elevii şi studenţii au reuşit ”să se adapteze provocărilor acestei grele perioade, care a presupus multe ore de predare online şi a redus interacţiunile directe”, având în vedere că pentru tineri socializarea este foarte importantă.

„Ştiu că nu v-a fost deloc uşor, dar este admirabil că aţi înţeles să puneţi pe primul plan siguranţa celor din jur şi aţi învăţat că lucrurile se pot schimba atunci când oamenii sunt uniţi. Exemplul vostru este o veritabilă lecţie de altruism şi generozitate, care arată că generaţiile tinere pot fi responsabile în faţa unor provocări teribile”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Președintele a făcut din nou un apel la vaccinare, despre care spune că este „un instrument formidabil, capabil să pună capăt pandemiei de COVID-19”.

Potrivit acestuia, România şi-a asumat, alături de partenerii săi europeni, stimularea dimensiunii „de excelenţă” a învăţământului, a cercetării şi a inovării, promovând, în acelaşi timp, egalitatea de gen, incluziunea şi echitatea, iar afilierea organizaţiilor româneşti la entităţile de reprezentare europene pentru elevi şi studenţi este garanţia implicării în procesul de elaborare a politicilor europene în domeniul educaţiei, cercetării şi tineretului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă