Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Pastelui catolic: "Sunt convins ca sacrificiile pe care le facem acum vor fi in curand rasplatite" VIDEO

1 lună in urmă 3

Presedintele Klaus Iohannis afirma in mesajul transmis cu ocazia Pastelui Catolic, ca traversam de mai bine de un an o perioada dificila, provocata de pandemia de COVID-19, dar impreuna, avand grija de sanatatea noastra si ocrotindu-i pe cei dragi, vom depasi cu bine aceste momente grele, exprimandu-si convingerea ca sacrificiile pe care le facem acum vor fi in curand rasplatite si ne vom putea reintalni, in siguranta, cu toti cei apropiati.

"In aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricand, de credinta si speranta pe care Lumina Invierii ni le insufla", transmite presedintele, care isi incheie mesajul cu urarea "Cristos a inviat!", rostita in limbile romana, maghiara si germana.

Prezentam integral mesajul transmis de Klaus Iohannis:

"Tuturor credinciosilor care sarbatoresc duminica Sfintele Pasti, fie ca sunt in tara sau in comunitatile diasporei, le transmit sarbatori binecuvantate, buna intelegere si prosperitate! In aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricand, de credinta si speranta pe care Lumina Invierii ni le insufla

Traversam de mai bine de un an o perioada dificila, provocata de pandemia de COVID-19, dar impreuna, avand grija de sanatatea noastra si ocrotindu-i pe cei dragi, vom depasi cu bine aceste momente grele. Va multumesc pentru solidaritatea si responsabilitatea de care ati dat dovada in tot acest timp! Sunt convins ca sacrificiile pe care le facem acum vor fi in curand rasplatite si ne vom putea reintalni, in siguranta, cu toti cei apropiati.

Aceste zile de sarbatoare, incarcate de profunde semnificatii spirituale, sa va aduca liniste sufleteasca, armonie si generozitate fata de semeni.

Cristos a inviat!

Kellemes Husveti Unnepeket!

Frohe Ostern!", a transmis presedintele.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă