Kira Hagi, despre lumea actoriei: „Celebritatea o știam, crescusem cu ea în casă”

3 săptămâni in urmă 15

Kira Hagi, despre lumea actoriei. „Am fost destul de norocoasă să am întotdeauna în jurul meu oameni care mi-au ghidat pașii, care mi-au făcut sugestii bune, care m-au înțeles la un nivel mai profund decât ceea ce se vedea.

Cred că aveam vreo 14-15 ani când am ajuns pe mâna lui Filip Ristovski. El m-a modelat ca actriță. M-a învățat de fapt un lucru esenţial – să știu să caut în mine răspunsurile la toate întrebările legate de actorie.

Ne-am regăsit după ce m-am întors din America și o să îi fiu mereu recunoscătoare pentru prezența în viața mea. În State, am avut o profesoară care mi-a dat încrederea că pot să joc orice rol.

Vedeţi dumneavoastră, când ajungi acolo primul lucru pe care îl afli este că trebuie să te încadrezi într-un clișeu. Tu o să joci genul ăsta de rol pentru că arăți așa și pentru că se caută figurile est-europene care să fie așa și pe dincolo.

Ea însă avea 70 și ceva de ani și deja începuse să-și piardă memoria, însă m-a marcat felul în care a știut să mă ghideze spre o încredere totală în mine, în ceea ce fac, în locul meu în universul actoriei„, a declarat Kira Hagi pentru Taifasuri.ro.

Citeşte şi: Ce mașină conduce Kira Hagi și cât valorează bolidul. Fiica „Regelui” este o şoferiţă-model FOTO

Kira Hagi, despre lumea actoriei

Odată ajunsă în America şi trăind visul american, şi-a dat seama că nu acela era visul ei. Atunci a descoperit că stilul european în ceea ce priveşte actoria i se potriveşte mai bine.

Când am ajuns în America mi-am dat seama că nu mai era visul meu! Voiam să fiu actrița care face diferența, care joacă pentru trei oameni, dar care schimbă ceva în ei.

Mi-e greu să explic, însă celebritatea o știam, crescusem cu ea în casă, am văzut că nu era răspunsul la o viață împlinită decât dacă era bazată pe ceva puternic, pe ceva semnificativ.

Or, celebritatea la Hollywood venea din filme la care eu fie adormeam, fie îmi băgam capul între mâini de jenă. Nu erau genul meu deloc. Nu vreau să par snoabă! Pur și simplu nu mă vedeam jucând rolurile acelea. Atunci am știut că prefer stilul european.

Eu sper ca filmul şi teatrul să fie împărțite egal. Dar, sincer, mă văd trezindu-mă dimineața într-o cămăruță care dă direct pe scenă și noaptea adormind printre scaunele de la teatru„, a mai spus Kira Hagi.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă