Kaufland România și-a spulberat concurența. Reușita majoră a celui mai mare lanț de hypermarketuri

1 lună in urmă 14

Cum și-a spulerat Kaufland România concurența. Kaufland este operatorul celui mai mare lanț de hypermarketuri la nivel național și pe locul doi pe piața comerțului alimentar în funcție de cifra de afaceri. Ce reușită majoră are Kaufland acum.

Kaufland România și-a spulberat concurența

Kaufland a bifat o nouă reușită și va ajunge până la finalul anului la o rețea de cel puțin 148 de magazine. Pragul de 150 de magazine ar putea fi atins chiar în anul calendaristic 2022.

De altfel, numai în luna septembrie Kaufland a deschis două noi hypermarketuri în țara noastră, în Constanța și Blaj, ajungând la 146 de unități. În anul acesta, Kaufland a pus la bătaie 375 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiție din ultimii 16 ani, cu un număr de 148 de hypermarketuri. Și nu este deloc exclus ca pragul de 150 de unități să fie trecut până în februarie 2022.

Până acum, retailerul a deschis opt magazine din cele 10 minim bugetate, fapt care înseamnă că până la finalul acestui an calendaristic mai urmează încă cel puțin două noi deschideri.

„Anul acesta ne-am propus un ritm alert de expansiune, pe care îl susținem cu unul din cele mai mari bugete de investiții din ultimii 16 ani, în valoare de peste 375 de milioane de euro. Avem în plan deschiderea a cel puțin 10 magazine noi, cu precădere în Transilvania și Muntenia.  Vizăm zonele de urban mic și mediu, orașe cu o medie de 20.000 de locuitori, unde am identificat cel mai mare potențial de creștere”, a declarat pentru Economica Valer Hancaș, director de Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Ce inaugurări de magazine vor mai avea loc

Conform anunțurilor în social media ale companiei, următoarea inaugurare de magazine ar putea fi în Timișoara (Str. Calea Martirilor), acolo unde retailerul angajează deja pentru a cincea unitate din oraș sau a șasea, dacă se iau în calcul și comunele învecinate.

Apoi, există aprobări pentru construcția unui magazin în Brașov, pe fosta platformă Tractorul (Str. Turnului), dar și a unei unități în Alba-Iulia (Str. Tudor Vladimirescu Nr. 78). În luna martie 2021 a fost semnat și certificatul de urbanism pentru realizarea unui PUZ cu scopul de a se construi un magazin în localitatea Săcele, județul Brașov.

În plus, presa locală a relatat în aprilie și despre viitoare inaugurare a unui magazin în Baia Mare, al treilea din localitate. Cu toate acestea, compania nu a menționat însă calendarul viitoarelor deschideri.

Amintim că Kaufland a ajuns la o reţea de 100 de hipermarketuri în România în 2014, după ce au avut loc 11 inaugurări în același an. Magazinul cu numărul 100 a fost deschis în București, în Drumul Taberei.

The post Kaufland România și-a spulberat concurența. Reușita majoră a celui mai mare lanț de hypermarketuri appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă