Jurgen Klopp, dezvăluire de senzație! Germanul și-a făcut planurile: „Să nu mă sune nimeni!”

1 lună in urmă 2

Jurgen Klopp nu traversează o perioadă ușoară pe banca lui Liverpool, iar germanul este decis să facă o pauză de un an, după ce se va despărți de campioana Angliei.

Pe fondul rezultatelor modeste din Premier League, Klopp nu exclude să fie dat afară chiar la finalul acestui sezon și a mărturisit că și-a anunțat deja familia despre planurile pe care le are, după modelul rivalului său din Anglia, Pep Guardiola.

Proprietarii grupării de pe Anfield, Fenway Sports Group, au declarat că neamțul Klopp are parte de toată susținerea lor, dar fostul antrenor al Borussiei Dortmund știe că ar putea fi îndepărtat, dacă Liverpool nu va reuși să prindă un loc de Liga Campionilor. Misiunea „cormoranilor” nu se anunță una ușoară: deși a bătut-o cu 1-0 pe Wolves, Liverpool este abia pe locul 6, la 5 puncte de poziția a patra, pe care se află Chelsea, de neoprit sub comanda lui Thomas Tuchel.

Jurgen Klopp își ia un an sabatic după experiența de la Liverpool: „Este un acord cu familia!”

„Anul sabatic se va întâmplă în mod clar, fără dubiu. Dacă nu mai câștigăm meciuri în Premier League și gândirea patronilor se schimbă, îmi iau un an liber. Nu exisă dubii. Acesta este un acord pe care îl am cu familia mea, și probabil va fi și cu medicul meu. Un lucru este clar: când termin la Liverpool, îmi voi lua un an liber”, a spus Jurgen Klopp, conform Bild.

„Nu trebuie să mă sune nimeni, nici măcar după patru luni, nici după șase. Nu mă interesează cine mă sună: va fi o pauză de un an!”, a mai afirmat Klopp.

Tehnicianul poate salva sezonul lui Liverpool prin câștigarea Ligii Campionilor. Englezii s-au calificat în sferturi, după ce au eliminat-o fără probleme pe Leipzig.

The post Jurgen Klopp, dezvăluire de senzație! Germanul și-a făcut planurile: „Să nu mă sune nimeni!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă