„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismului

2 săptămâni in urmă 33

Cornel Ban, profesor român de studii economice la Universitatea din Copenhaga, a lansat recent în ziar o observație esențială la adresa celor care susțin că România e o colonie a UE: „Uitați-vă la Ucraina!”. În replică, lectorul universitar doctor Aurelian Giugăl, de la Universitatea din București, arată care sunt pericolele dezvoltării inegale și de ce cresc mișcările naționalist-suveraniste.

România are un model de dezvoltare cu metropole flamboaiante și localități pustiite. Un studiu arată prăbușirea economică a celor 51 de orașe monoindustriale din România. Se poate produce un miracol economic la Reșița sau la Motru? Poate avea viitor un oraș de câmpie precum Turnu Măgurele? Aceste lucruri contează enorm.

Aurelian Giugăl:

La începutul lunii decembrie 2021, Cornel Ban a publicat în Libertatea un articol în care erau comparate (din punct de vedere economic) România, țară membră a Uniunii Europene (UE), și Ucraina. 

„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiUcraina, un fel de Românie a anilor 90

Concluzia generală este una împotriva discursului naționaliștilor autohtoni, doar a naționaliștilor?

Naționaliștii sunt cei ce subliniază faptul că țara noastră este o colonie economică a Occidentului, iar concluzia lui Ban este una cât se poate de clară: „independența oligarhică de tip ucrainean nu este deloc preferabilă dependenței de multinaționalele industriale europene ca în cazul românesc”.

Cu ambiția principală de a duce discuția un pic mai departe și de a stimula un dialog intelectual, lansez acest articol. O fac fără a contesta datele și argumentele din articolul mai sus citat. Scopul principal al contribuției de față este acela de a ridica mai degrabă câteva întrebări și mai puțin de a lămuri anumite situații și contexte economice concrete.

Peste jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete

În primul rând, via Piketty & co și World Economic Database, trebuie să arătăm faptul că în materie de inegalitate țara noastră a evoluat extrem de prost în tranziție și după. În ultimele trei decenii.

Cei 50% oameni de la baza piramidei veniturilor au regresat (de 25,1% din venituri înainte de taxare în anul 1980 la 15,3% în 2018), iar cei mai afluenți 1% au prosperat (5,9% în 1980 și 13,7% în 2018) – vezi Figura 1.

„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiFigura 1. Inegalitatea veniturilor înainte de taxare, 1989-2015 (pentru anii 2018 și 2019 sunt doar proiecții – la dreapta liniei liniei verticale negre). Sursa datelor: World Inequality Database. Date disponibile la aici

Dacă vorbim în venituri nete, după taxare, starea generală este și mai deplorabilă. Jumătate din populație are sub 10% din veniturile nete. (Figura 2).

„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiFigura 2. Inegalitatea veniturilor după taxare, 1995-2020. Sursa datelor: World Inequality Database. Date disponibile aici

Vrea elita să schimbe situația?

Prin urmare, observăm o realitate a distribuției veniturilor extrem de inegală, o liniaritate (mai ales pentru Figura 2) din 1995 încoace. Liniaritate în grafic înseamnă lipsă de speranță pentru peste jumătate din populație.

Cum se poate schimba această situație? Cum poate societatea în ansamblu să schimbe starea de fapt? Și cât de mult este România la vârf, România elitelor, dispusă să-și socializeze câștigurile? 

Mai degrabă, în perioada post-1989, vorbim despre socializarea pierderilor și privatizarea profiturilor. Sigur, nu e UE responsabilă de cum ne aranjăm noi domestic apele, așa că poate nu-i bine să insistăm aici. 

Instituția condusă de Mugur Isărescu, despre convergența economică

„Convergența reală reflectă, în esență, atingerea unui nivel de bunăstare similar celui întâlnit în statele avansate”, scrie Banca Națională a României, în Raportul din 2017.

Instituția condusă de Mugur Isărescu detaliază. 

În literatura de specialitate convergența este evaluată, cel mai adesea, „pe baza a două noțiuni complementare: beta și sigma-convergența. Prima dintre acestea se referă la identificarea unui posibil proces de recuperare a decalajelor de dezvoltare dintre țări/regiuni, iar cea de-a doua vizează măsura în care a avut loc o reducere în timp a discrepanțelor existente între acestea la nivel de venit. Totuși, cele două concepte nu sunt interdependente: îndeplinirea beta-convergenței nu implică automat și diminuarea disparităților regionale (sigma-convergența)…”.

Un județ precum Vaslui e de patru ori mai sărac decât media UE 

În același raport din 2017, se notează că la nivelul anului 2015, între statele membre ale UE existau diferențe notabile în ceea ce privește gradul de dezvoltare (calculat ca PIB per capita), acestea fiind mult mai accentuate în interiorul țărilor. Iată câteva date:

  1. Raportul dintre cea mai bogată și cea mai săracă regiune în cadrul unui stat variază între 22,6 în Marea Britanie – urmată la mare distanță de Franța (9,6), Germania (8,6) și România (6,0).
  2. În situația României, zona Capitalei a depășit de mult media UE, iar județul Vaslui, cu un PIB per capita situat la doar 25% din media UE, este una dintre cele mai sărace regiuni din acest spațiu.
„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiGara locală din Vaslui, renovată cu bani europeni | Foto: Shutterstock

Importanța spațiului geografic

Prin urmare, regional/spațial sunt diferențe însemnate. E important spațiul, e crucială dimensiunea spațială? După cum scria Thrift, în capitalismul contemporan, totul, dar absolut totul, este distribuit spațial

Prin urmare, dacă geografia contează (Doreen Massey), atunci observăm că statele, orașele sunt spații inegale economic, fapt ce se datorează, printre altele, mai multor aspecte ale urbanizării și intersecției acesteia cu capitalismul.

Chiar asta ne spune și raportul BNR din 2017, că există o inegalitate economică spațial distribuită; Bucureștiul nu este totuna cu județele rurale din Oltenia, cu județul Tulcea sau Vaslui. 

În București-Ilfov se fac investiții de 12 ori mai multe decât în Dobrogea

Asta înseamnă că, în procesul de expansiune capitalistă, nu toate locurile/spațiile geografice sunt egal vizate de investitori. Zonele cu capital uman – centrele universitare și rețele de transport, cu servicii dezvoltate, toate acestea sunt privilegiate de capital, ignorându-se zonele periferice – județul Vaslui amintit anterior, iar tabelul de mai jos privind investițiile străine este ilustrativ.

Tabelul 1. Investițiile Străine Directe (ISD) pe regiuni la finele anului 2016 (% din total național)

RegiuniBucurești-IlfovNord-Est MoldovaSud-Vest OlteniaSud-Est Dobrogea
ISD – regiuni602,334,9
Sursa datelor: Georgescu, F. (2018) Capitalul în România postcomunistă, Vol. I, București: Editura Academiei Române, p. 283

Metropole flamboaiante și localități pustiite

Capitalismul este călător, vagabond cum îi spun economiștii,  iar în perioada post-1989 observăm cum acest traseu itinerant înseamnă migrația acestuia în regiunile unde poate acumula profit. Constantin Stere scria despre „capitalismul vagabond” și migrația lui pentru acumulare – vezi Boatcă, M (2005); pentru o descriere a conceptului „vagabond capitalism”, vezi și Katz, C (2001)

Acest proces capitalist de expansiune generează ceea ce s-a numit dezvoltare inegală (uneven development). Dezvoltarea inegală a fost descrisă ca o caracteristică endemică a societăților capitaliste

Politicile ultraliberale, impuse mai întâi în societățile occidentale, mai apoi și în țările foste comuniste au întărit și mai mult segregarea economică interțări și intrațări. 

Acest nou model metropolitan, cum îl numește geograful francez Guilluy, opune cele câteva orașe economic flamboainte numeroaselor și vastelor localități dezindustrializate. 

Primele sunt noile citadele sau metropolele globalizante, iar celelalte arii sunt dominate de marea masă a muncitorilor, care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă și, evident, insecuritatea economică.

De aproape 200 de ani, România se dezvoltă profund inegal

Și acum, mutând cadrul pe spațiul românesc, vom spune că dezvoltarea inegală este norma pe întregul interval ce se succede de la momentul 1859. În opoziție cu Bucureștiul sau orașele mai mari, Craiova, Iași etc., județele Botoșani, Călărași, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Olt, Teleorman, Vaslui sau Vrancea, îndeobște acele județe din sud și est, au fost subdezvoltate în comparație cu micile insule de normalitate din România. 

Spre exemplu, județele din sudul și estul țări, economic înapoiate la începutul secolului al XX-lea, rămân și după 120 ani în coada clasamentului județelor țării – decalajele istoric acumulate se șterg greu. 

Și dacă între cea mai dezvoltată regiune din Marea Britanie și cea mai săracă există o diferență de peste 22 de ori, oare ce diferență există între județul Vaslui și landul Renania de Nord – Westfalia? Dar între Călărași și Lombardia sau între Olt și Catalonia? Și dacă convergența economică este dezideratul la nivelul UE, care sunt politicile economice europene și cele naționale menite să stopeze flow-ul migratoriu dinspre estul spre vestul Europei? 

Și dacă aceste politici nu reduc decalajele, acceptăm faptul că în viitor aceste spații vor fi și mai depopulate și se vor deșertifica economic și mai mult? 

„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiStrada Gării, Giurgiu | Foto: jurnalgiurgiuvean.ro

Soarta celor 51 de orașe monoindustriale

Un studiu de geografie economică sublinia faptul că cele 51 de orașe monoindustriale, localizate în toate regiunile țării, Transilvania (Agnita, Cavnic, Câmpia Turzii), Banat (Bocșa, Reșița), Oltenia (Balș, Brezoi, Motru), Muntenia (Câmpina, Turnu Măgurele), Dobrogea (Năvodari) sau Moldova (Buhuși), s-au prăbușit economic, locurile de muncă diluându-se

În intervalul 1990-1994, numărul salariaților industriali din aceste orașe monoindustriale a scăzut de la 460.111 în 1990 la 360.377 în 1994 și 193.567 în 2002 (pp. 156-158), o scădere la mai mult decât jumătate în 12-13 ani postcomuniști, oare câți mai muncitori vor fi fiind acum în aceste orașe? 

Ce se poate face la Reșița, Turnu Măgurele sau Motru?

Iată de ce ne vom întreba ce planuri de dezvoltare sunt prinse în formulele politicilor domestice și europene pentru aceste geografii deraiate, geografii ale înapoierii

Câteva întrebări:

  • Se poate produce un miracol economic la Reșița sau la Motru? 
  • Poate fi în viitor un oraș de câmpie precum Turnu Măgurele resuscitat și dacă da, cum se poate face asta? 
  • Se mai poate crea o economie funcțională, cu locuri de muncă industriale sau non-industriale în orășelele județului Teleorman?
„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiZona industrială, Turnu Măgurele | Foto: liberinteleorman.ro

În deșerturile de șansă, o pătură favorizată își autogenerează privilegiile

Se știe că aceste geografii economice sunt intim conectate cu geografiile electorale, iar formele clientelare de control al votului sunt tributare unor astfel de modele economice de subdezvoltare. 

Sau oare își imaginează cineva că fără corupția politico-administrativă (a shifting and subjective discourse) aceste spații urbane economic deșertificate vor învia miraculos? 

Nu doar clientelismul electoral va ieși întărit, dar și reproducerea socială va urma calea sigură a unor modele universal acceptate în spații subdezvoltate; o mică pătură administrativ-bugetară va tinde să-și conserve privilegiile. 

Jobul la stat a devenit supraviețuire în unele zone

În acest cadru, în micile localități cu o penurie de locuri de muncă, postul de la stat va fi vânat-tranzacționat, aceasta fiind metoda sigură de supraviețuire și de evitare a drumului lung și sinuos al migrației externe. 

În continuare, pătura funcționarilor se va lupta să-și plaseze copiii la liceele județene de top, pentru ca mai apoi aceștia să poată ajunge în centrele universitare importante, București, Cluj. Sau, mai dezirabil, din țările vestului european, migrația creierelor (brain drain) adâncind și mai mult în viitor prăpastia economico-socială din prezent. Este oare acesta un model dorit de societate? Se poate obține ceva pe termen lung pentru binele comun dintr-un asemenea model societal? În analizele sale, Bourdieu a explicat pe larg fenomenul.

45% din alimente vin din import

Ca urmare a liberalizării piețelor agricole din România post-1989 și integrării acestora cu piețele globale, prețurile mărfurilor agricole nu au mai putut acoperi cheltuielile micul producător local. Iată cum România importă în mod obișnuit legume (circa 45% dintre alimente din nevoile alimentare ale populației sunt acoperite din import, după cum ne spune Florin Georgescu), acestea fiind produse, totuși, și de fermierii autohtoni în cantități semnificative.

Iată cum, luând contact cu agribusinessul corporatist, micul fermier local din România nu a avut nicio șansă. 

Prețurile practicate de marile rețele de distribuție a produselor agricole, la pachet cu intrarea complicată pe piețele de desfacere l-au făcut pe agricultorul de subzistență local să colapseze și, evident, să renunțe să mai cultive micile lui parcele ce au devenit ineficiente economic. 

Proletari pe câmpurile Europei

Acest fermier devine un muncitor universal și, urmare a inegalităților economice dintre vestul și estul european, devine și el proletar pe câmpiile Europei de Vest sau în fabricile aflate în căutare de mână de muncă ieftină. 

O serie de reportaje publicate în Libertatea de Elena Stancu și Cozmin Bumbuț, care documentează de câțiva ani în străinătate munca diasporei, este ilustrativă pentru acest fenomen. 

„Jumătate din populația României are sub 10% din veniturile nete din țară”. Doi universitari polemizează în Libertatea despre ascensiunea naționalismuluiEchipe de muncitori sezonieri pe platformele de cules mere în Cobham, Kent, Marea Britanie, septembrie 2021

În acest mod a apărut migrantul circular, adică acel migrant flotant care nu se stabilește în locul în care el muncește (temporar), ci pendulează între localitatea de baștină și locurile temporare de muncă. Sau între țara de origine și țara unde muncește.

Acest veșnic rătăcitor, pe care un demograf precum Vasile Ghețău (2007) îl vede ca pe unul care învață, prin migrație, ordinea capitalistă, („trăind în țări cu grad ridicat de civilizație, acești oameni văd și învață, observă spiritul civic din jurul lor, respectul legii, ordinea, curățenia, atitudinea față de muncă, văd capitalismul autentic”), suferă adesea abuzuri îngrozitoare.

Și aici situațiile relatate de presă sunt extrem de relevante, cazul românului aproape mutilat în Olanda fiind doar un simbol.  

Exploatarea, violența fizică sau chiar forme de sclavie sunt de multe ori norma în cazul acestor forme de migrație circulară – vezi Raped, beaten, exploited: the 21st-century slavery propping up Sicilian farming sau Vulnerability to Forced Labour and Trafficking: The case of Romanian women in the agricultural sector in Sicily.

Această migrație o dublează pe cea alimentată de disoluția economică a orașelor medii și mici din regiunile românești economic ruinate. 

În aceste condiții, depopularea zonelor rurale se face în ritm alert, cele mai multe localități rurale fiind incapabile să-și susțină economic birocrația locală. 

Răspunsul unor muncitori din diaspora la preferința pentru AUR

Iată de ce vom spune că România ca proiect economic postcomunist se circumscrie acestor dezvoltări identificate în spațiile capitalismului central, opoziția/clivajul dintre zonele economic afluente (București-Ilfov, Cluj-Napoca etc.) și periferiile sărace stabilind agenda politică și socială din ultimele decenii. 

Istoria economico-politică a perioadei post-1989 este ilustrativă în acest sens. Capitalismul globalizant, neoliberalismul multicultural (Dylan Riley), contribuie asiduu la adâncirea acestor inegalități, întreținându-se astfel noile forme de populism și naționalism. Așa se explică recrudescența & ascendența noilor formule politice de tip Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) sau Alianța Pentru Patrie (APP). 

Ele sunt alimentate de aceste evoluții economice cu o amprentă puternic uneven și a lipsei de șansă. Iată ce au răspuns muncitorii români de pe câmpurile Europei când au fost întrebați de o ziaristă cum au aflat de AUR și cum simt că sunt reprezentați de noul partid.

Așadar aceste inegalități economice regionale direcționează deja populațiile din zonele sărace și migranții circulari către noile forme ortodox-naționaliste, unele ce predică un suveranism de formă, dar fără imaginație economică, o revenire la discursul și practicile desuete de început de secol XX. 

Să chestionăm politicul

Prin urmare, comparațiile economice dintre România și țări non-UE nu sunt complete și nici suficiente. 

Trebuie să privim și din perspectiva regională pentru a înțelege mai bine cum activitățile economice sunt distribuite spațial – vezi conceptul de spatial fix dezvoltat de geograful David Harvey. 

Pentru a surprinde și partea întunecată a Lunii, ceea ce nu merge în societatea noastră, este necesar să facem asta. Să chestionăm în permanență politicul vizavi de politicile regionale pe care le are, sau mai degrabă nu le are, în vedere.

Altfel, conform logicii lui John Kenneth Galbraith „lăsate în voia lor, forțele economice nu conlucrează pentru ceea ce este mai bine, ci, probabil, pentru cei mai puternici”.

Referințe:

Boatcă, M (2005) „Peripheral Solutions to Peripheral Development: The Case of Early 20th Century Romania”.
Doshi, S, Ranganathan, M (2018) „Towards a critical geography of corruption and power in late capitalism”. Progress in Human Geography 42(3): 436-457.
Dumitrescu, B (2008). Orașele monoindustriale din România între industrializare forțată și declin economic. București: Editura Universitară.
Galbraith, JK (1982). Știința economică în interesul public. București: Editura Politică. 
Georgescu, F (2018) Capitalul în România postcomunistă, Vol. I, București: Editura Academiei Române.
Georgescu, F (2021). Capitalism și capitaliști fără capital în România, vol. I și II, București: Editura Academiei Române. 
Ghețău, V (2007) Declinul demografic și viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, Buzău: Alpha MDN.
Guilluy, C (2019) Twilight of the Elites: Prosperity, the Periphery, and the Future of France. Yale University Press: New Haven and London.
Harod, A (2019) „Spatial Fix”. În Orum, AM, Judd, DR, Cabeza, MG, Pow Choon-Piew, P, Roberts, BR. (Eds.) The Wiley Blackwell Encyclopedia of Urban and Regional Studies. Oxford: Wiley Blackwell.
Hudson, R (1988) „Uneven development in capitalist societies: changing spatial divisions of labour, forms of spatial organization of production and service provision, and their impacts on localities”. Transactions of the Institute of British Geographers 13(4): 484-496.
Kandikuppa, S, Gupta, P (2020) „Capitalist agriculture and the creation of the circular migrant: Understanding COVID-19s impact on internal migrants in India”. Human Geography 14(1): 128-132.
Katz, C (2001) „Vagabond capitalism and the Necessity of Social Reproduction”. Antipode 33(4): 709-728.
Lefebvre, H (1991) The production of space. Cambridge, MA: Wiley-Blackwell.
Palumbo, L, Sciurba A (2015) ‟Vulnerability to Forced Labour and Trafficking: The case of Romanian women in the agricultural sector in Sicily”. Anti-Trafficking Review 5: 89–108.
Riley, D (2020) „Faultlines”. New Left Review 126. 
Rizescu, V (2007). „Geografii ale înapoierii”. Revista 22 18(898), mai 25.
The World Inequality Database (WID.world). 
Thrift, N (2006) „Space”, Theory Culture & Society 23(2–3): 139-146.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă