Judo: Luca Kunszabo, medaliat cu bronz la Openul European de la Praga

1 lună in urmă 2

Sportivul român Luca Kunszabo a obţinut medalia de bronz la cat. +100 kg, duminică, la Openul European de judo de la Praga, după ce l-a învins în meciul decisiv pe un alt român, Marius Croitoru. Kunszabo a trecut în optimi de ucraineanul Evgheni Balievski, în sferturi a câştigat în faţa altui ucrainean, Andrei Kolesnik, dar a pierdut în faţa unui al treilea reprezentant al Ucrainei, Aleksandr Gordienko, în semifinale. Mircea Croitoru a câştigat în optimi în faţa ungurului Peter Arvai, în sferturi a pierdut în faţa finlandezului Martti Puumalainen, după care l-a învins în recalificări pe polonezul Kamil Grabowski, încheind pe locul al cincilea, după ce eşecul în faţa lui Kunszabo. Al treilea român care a evoluat la cat. +100 kg, Eduard Şerban, a pierdut în optimi în faţa lui Gordienko. La cat. 81 kg, Marcel Cercea a trecut în turul al doilea de austriacul Christopher Wagner, în optimi s-a impus în faţa cehului Radomir Musil, dar a pierdut sfertul de finală cu finlandezul Oskari Makinen. În recalificări, Cercea a câştigat în faţa ungurului Georgely Nerpel, însă a pierdut meciul pentru bronz cu cehul Jaromir Musil şi a încheiat pe locul 5. Vlad Vişan, tot la 81 kg, a pierdut în turul al doilea în faţa lui Nerpel. În limitele cat. 100 kg, Alex Creţ l-a învins în optimi pe elveţianul Daniel Eich, dar a pierdut în sferturi în faţa croatului Marko Kumric. În recalificări, românul a dispus de britanicul Harry Lovell-Hewitt, însă a pierdut meciul pentru bronz cu polonezul Oleksii Lysenko şi s-a clasat pe locul 5. La feminin, Serafima Moscalu a intrat direct în sferturile de finală, unde a pierdut meciul cu croata Lara Cvjetko, după care a învins-o în recalificări pe poloneza Eliza Wroblewska, pierzând meciul pentru bronz cu olandeza Margit de Voogd. Sâmbătă, Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Lucian Borş-Dumitrescu (cat. 66 kg) şi Adrian Şulcă (cat. 73 kg) au obţinut medalii de aur, iar Petr Zhukov (cat. 66 kg) a luat bronzul. România a încheiat pe locul al treilea în clasamentul pe medalii, cu 3 de aur şi 2 de bronz, devansată de Olanda, 4-3-8, şi Ungaria, 3-1-2. România a participat la turneul de la Praga cu 17 judoka, dintre care 10 la masculin şi 7 la feminin. La competiţie s-au aliniat 270 de sportivi din 23 de ţări, 173 la masculin şi 97 la feminin. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Kunszabo Luca/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă