Jose Mourinho face un transfer la care nu se aștepta nimeni: vrea să îl aducă la Tottenham pe Marouane Fellaini, de la Shandong Luneng!

4 săptămâni in urmă 10

Contractul lui Marouane Fellaini cu echipa chineză Shandong Luneng este aproape de final și Tottenham Hotspur vrea să îl aducă la Londra pe internaționalul belgian.

Clubul chinez ar fi dispus să se despartă mai devreme de fotbalist și mijlocașul ar dori să revină în Premier League, campionatul unde a cunoscut gloria.

Jose Mourinho vrea să îl transfere pe Marouane Fellaini, fostul său elev!

Jose Mourinho a lucrat cu mijlocașul belgian Marouane Fellaini la Manchester United și face lobby pentru o revenire a lui în Premier League, la Tottenham.

Potrivit belgienilor de la Voetbal24, clubul Shandong Luneng este pregătit să-l lase să plece în această vară, în ciuda contractului său, care mai este valabil până în luna decembrie a acestui an.

Veteranul de 33 de ani a petrecut doi ani sub comanda lui Mourinho pe Old Trafford și cei doi au format o relație puternică.

Belgianul i-a ajutat pe cei de la United să câștige Europa League și Cupa Ligii în timpul mandatului lui Mourinho.

Mijlocașul a discutat despre o reuniune cu Mou, la începutul acestui sezon.

Marouane Fellaini a declarat pentru Eleven Sports la acea vreme: „Jose este special pentru mine. Ne trimitem mesaje, ne sunăm din când în când. I-a preluat pe Spurs și se descurcă bine. Îi doresc tot binele, dar sunt ok acolo unde sunt acum”.

Și portughezul Mourinho a fost întotdeauna vocal în sprijinul său față de belgian și a declarat recent: „Cred că toată lumea știe că Marouane nu este Maradona, dar toată lumea știe ce poate da Marouane”.

The post Jose Mourinho face un transfer la care nu se aștepta nimeni: vrea să îl aducă la Tottenham pe Marouane Fellaini, de la Shandong Luneng! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă