Joe Biden: Statele Unite şi-au asigurat achiziţia a milioane de pastile Pfizer anti-COVID

4 săptămâni in urmă 22

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri, 5 noiembrie, că Statele Unite şi-au securizat deja milioane de doze din pastilele Pfizer anti-COVID, astfel încât să le poată cumpăra imediat ce Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA) va aproba acest tratament, informează Agerpres, care preia Reuters.

”Dacă va fi autorizat de FDA vom putea avea repede pilulele (…) Am securizat deja milioane de doze. Această terapie va fi un alt instrument în cutia noastră cu instrumente pentru a proteja oamenii de cele mai rele efecte ale COVID”, a transmis preşedintele SUA.

Compania Pfizer a anunţat că se aşteaptă să trimită către FDA rezultatele interimare ale testelor sale clinice pentru noul medicament antiviral înaintea sărbătorii americane Ziua Recunoştinţei din 25 noiembrie. Marea Britanie a anunţat de asemenea că şi-a asigurat achiziţia a 250.000 de doze din acest tratament.

Studiul clinic realizat de Pfizer asupra pastilei sale anti-COVID-19 a demonstrat că reduce cu 89% riscul de spitalizare şi de deces în rândul adulţilor care prezintă riscul de a dezvolta o formă severă a maladiei. Rezultatele par să le depăşească pe cele observate în cazul pastilei anti-COVID-19 dezvoltată de grupul Merck, Molnupiravir, care a arătat într-un studiu publicat luna trecută că reduce cu 50% riscul de deces şi de spitalizare tot în rândul pacienţilor care prezintă riscuri sporite de a dezvolta forme severe ale maladiei.

Pastila Pfizer va administrată în combinaţie cu un antiviral mai vechi, Ritonavir, tratamentul combinat urmând să fie comercializat sub numele de Paxlovid.

Compania Merck & Co, care a conceput o pastilă anti-COVID-19, Molnupiravir, a anunţat că a încheiat nouă contracte pentru vânzarea acesteia de îndată ce organismele de reglementare o vor autoriza, prima aprobare fiind deja dată de Marea Britanie, care a contractat 480.000 de doze. Celelalte ţări care au semnat până în prezent contracte cu Merck sunt SUA, Franţa, Coreea de Sud, Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă