Joe Biden şi Vladimir Putin vor avea joi o convorbire telefonică / Discuția are loc cu două săptămâni înaintea negocierilor pe tema tensiunilor de la granița Ucrainei și extinderii NATO spre est

2 săptămâni in urmă 19

Preşedinţii american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, vor avea joi o convorbire telefonică, a anunţat miercuri într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA, Emily Horne, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

Conform textului difuzat, cei lideri vor aborda, printre alte subiecte, ”viitoarele contacte diplomatice cu Rusia”.

Discuţia, anunţată şi de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, are loc cu două săptămâni înaintea negocierilor americano-ruse programate să înceapă pe 10 ianuarie asupra tratatelor de control al armelor nucleare şi situaţiei de la frontiera ruso-ucraineană, unde Rusia a comasat trupe.

Potrivit lui Emily Horne, preşedintele Biden a discutat cu lideri europeni înaintea convorbirii pe care o va avea cu Putin. Preşedinţia americană a promis anterior că ”nu vor exista discuţii (cu Rusia, n.red.) asupra securităţii europene fără aliaţii şi partenerii europeni”.

Moscova a dezvăluit pe 17 decembrie propunerile transmise Washingtonului, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA şi celălalt NATO. Rusia îşi rezumă în acestea cererile adresate Occidentului pentru calmarea tensiunilor alimentate de concentrarea unor importante forţe militare ruseşti la graniţa cu Ucraina, care, împreună cu americanii şi europenii, acuză Moscova că pregăteşte o ofensivă militară.

Rusia cere în esenţă excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic, insistând ca negocierile asupra propunerilor sale să înceapă cât mai repede.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă