Joe Biden le spune aliaților că va candida din nou la președinție în 2024 / Ce l-ar fi făcut să se răzgândească pe "președintele de un termen"

1 săptămână in urmă 10

Președintele american Joe Biden le spune aliaților săi că intenționează să candideze pentru un nou mandat în 2024, în pofida îngrijorărilor legate de vârsta sa înaintată și a sondajelor care arată gradul redus de popularitate de care se bucură, relatează Insider.

„Singurul lucru pe care l-am auzit spunând este că intenționează să candideze din nou”, a declarat fostul senator democrat Chris Dodd pentru publicația The Washington Post, care a dezvăluit în premieră informația.

„El crede ferm în ceea ce afirmă în public. Nu există o diferență între cele două”, afirmă și Ed Rendell, fostul guvernator al statului Pennsylvania, despre intențiile lui Biden.

Rendell, care a participat la un eveniment în care Biden le-a spus donatorilor democrați despre intenția sa de a candida, spune însă că președintele american „nu va candida dacă simte că nu poate să facă față slujbei din punct de vedere fizic sau emoțional”.

Anunțul făcut de Biden aliaților săi vine în pofida faptului că în campania electorală a declarat că va fi un „președinte de un mandat” și că este al doilea cel mai puțin popular președinte american după 10 luni de mandat, stând mai bine la acest capitol doar decât predecesorul său, republicanul Donald Trump.

Popularitatea lui Biden a înregistrat un declin continuu începând cu luna iulie, mandatul său fiind marcat de retragerea dezastruoasă din Afganistan, situația dezastruoasă de la frontiera de sud a SUA unde un număr record de migranți au încercat să treacă ilegal granița anul acesta și concesiile majore făcute de democrați în Congres pentru a trece pachetele de cheltuieli dorite de Biden.

Biden a împlinit 79 de ani sâmbătă, vârsta sa fiind un alt factor care provoacă îngrijorări. Joe Biden este cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite.

Însă o examinare medicală efectuată vineri afirmă că președintele american este „sănătos și viguros, fiind apt de a îndeplini cu succes îndatoririle președinției”.

Posibile motive pentru o nouă candidatură a lui Biden

Barry Goldman, unul dintre donatorii democrați ce au participat la întâlnirea cu Biden, a declarat pentru The Post că el și ceilalți oameni ce finanțează Partidul Democrat speră ca fostul președinte Trump să candideze în 2024, indiferent dacă o va face și Biden.

El spune că finanțatorii democraților „se roagă” ca Trump să candideze din nou și că sunt extrem de încrezători că orice candidat al Partidului Democrat care va candida împotriva sa îl va învinge. „Oamenii nu îi vor mai acorda încă un mandat tiranului”, susține Goldman.

Trump nu a anunțat deocamdată dacă va candida în 2024 deși a spus că a luat o decizie în acest sens.

În ceea ce-l privește pe Biden, aparenta sa decizie ar putea fi legată de faptul că, în pofida propriei lipse de popularitate, Kamala Harris, vicepreședintele și succesorul său aparent, este chiar și mai puțin populară în rândul americanilor.

Un sondaj de opinie realizat în tandem de publicația USA Today și Universitatea Suffolk a descoperit că la începutul lunii noiembrie doar 28% din alegători au o părere favorabilă despre modul în care Harris, prima femeie vicepreședinte a SUA și primul vicepreședinte de culoare, își face treaba.

Deocamdată niciun alt potențial candidat democrat nu pare să aibă suficientă vizibilitate la nivel național pentru a avea încredere în succesul campaniei sale după ce Andrew Cuomo, fostul guvernator al statului New York și până nu demult vedeta Partidului Democrat, a demisionat din funcție în luna august.

Cuomo a căzut în dizgrație din cauza acuzațiilor de hărțuire sexuală care i-au fost aduse, Biden cerându-i personal acestuia să demisioneze.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă