Joe Biden îl atacă pe Donald Trump, la un an de la violenţele de la Capitoliu: "A încercat să împiedice transferul paşnic de putere"

1 săptămână in urmă 13

Preşedintele american Joe Biden l-a acuzat joi pe predecesorul său Donald Trump că "a încercat să împiedice transferul paşnic de putere" la 6 ianuarie anul trecut, când a avut loc asaltul asupra Capitoliului, pe care liderul democrat de la Casa Albă îl consideră "o insurecţie armată", informează AFP.

Joe Biden şi Donald Trump, în timpul primei dezbateri

Win McNamee / Getty Images

"Pentru prima dată în istorie, un preşedinte nu doar că a pierdut alegerile, dar a încercat să împiedice transferul paşnic de putere", a declarat preşedintele democrat într-un discurs susţinut în Congres, în cadrul unei ceremonii de comemorare a evenimentului din urmă cu un an.

Susţinătorii lui Trump care au comis asaltul asupra Capitoliului, sediul Congresului american, "nu erau un grup de turişti, ci a fost vorba de o insurecţie armată", a spus Biden, citat de Agerpres.

El l-a mai acuzat pe fostul preşedinte republican că "a creat şi răspândit o reţea de minciuni" prin denunţarea aşa-ziselor fraude care l-ar fi făcut să piardă alegerile prezidenţiale din 2020.

"Fostul preşedinte al SUA a creat şi răspândit o reţea de minciuni despre alegerile din 2020. A făcut asta pentru că el preferă puterea în locul principiilor", a declarat Biden, subliniind că Trump "şi-a construit minciuna timp de luni de zile" înaintea scrutinului.

Administraţia Biden îi va da în judecată pe toţi atacatorii de la 6 ianuarie, ”indiferent de statutul lor”

Administraţia preşedintelui Joe Biden îi va da în judecată pe toţi participanţii la asaltul de la capitoliu de la 6 ianuarie 2021, ”indiferent de statutul lor”, dă asigurări secretarul american al Justiţiei Merrick Garland, relatează AFP.

Departamentul Justiţiei ”se angajează să-i facă să dea socoteală în justiţie pe toţi atacatorii de la 6 ianuarie, indiferent de statutul lor, dacă au fost prezenţi în acea zi sau dacă se fac vinovaţi penal de atacul împotriva democraţiei noastre”, a anunţat într-un discurs, miercuri, cu o zi înainte de marcarea unui an de la asalt, Merrick Garland.

Noi urmărim faptele oriunde duc ele”, a avertizat el, în contextul în care fostul preşedinte republican Donald Trump este acuzat de criticii săi de faptul că şi-a incitat susţinătorii să atace Congresul.

Secretarul nu s-a referit la Donald Trump şi nici nu a spus dacă fostul locatar al Casei Albe este vizat în vreo anchetă judiciară.

O Comisie parlamentară alcătuită în principal din aleşi democraţi încearcă în prezent să stabilească dacă Donald Trump a încurajat sau coordonat violenţele susţinătorilor săi împotriva sediului Congresului şi poliţiştilor care-l apărau. Cinci poliţişti şi o manifestanţă au murit în legătură cu asaltul, iar 140 de agenţi au fost răniţi.

Merrick Garland a îndemnat la răbdare în cea mai mare anchetă din istoria Departamentului Justiţiei, în care până în prezent au fost inculpate 725 de persoane, în plină pandemie covid-19. El a dat asigurări de imparţalitatea justiţiei în provocarea politică pe care o reprezintă pentru democratul Joe Biden o anchetă cu privire la predecesorul său republican.

În anchetele noastre, nu pot să existe reguli diferite în funcţie de o apartenenţă sau o afiliere la un partid politic. Nu pot să existe reguli diferite pentru prieteni şi inamici, pentru cei care au putere şi cei care nu au”, a subliniat el.

Secretarul a denunţat, de asemenea, acuzaţiile - fără fundament - ale lui Donald Trump cu privire la fraude în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie 2020.

Aceste acuzaţii, care au erodat încrederea populaţiei în legitimitatea alegerilor noastre, au fost respinse în mod repetat de către forţe de ordine şi agenţiile de informaţii ale administraţiilor actuală şi precedentă şi către fiecare tribunal - de stat sau federal - care le-a studiat”, a declarat el.

Aceste acuzaţii de fraudă au antrenat ameninţări şi violenţe vizând conducători politici locali şi federali care sunt ”profund periculoase pentru democraţia noastră”, a avertizat Merrick Garland

Exprimarea paşnică a unei opinii sau ideologii - chiar dacă este extremă - este apărată de Primul Amendament” al Constituţiei americane, însă nu şi faptul de a ”ameninţa în mod ilegal să faci rău sau să ucizi pe cineva”, a subliniat el.

Sursa: News.ro

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă