Joe Biden, discutie telefonica cu Xi Jinping. Presedintele SUA si-a exprimat ingrijorarea cu privire la practicile economice ale Beijingului, represiunea din Hong Kong si situatia uigurilor

2 luni in urmă 1

Presedintele american, Joe Biden, a discutat miercuri pentru prima data cu omologul sau chinez, Xi Jinping, exprimandu-si ingrijorarea in legatura cu situatia din Hong Kong si soarta rezervata minoritatii musulmane uigure, noteaza AFP.

In cursul conversatiei telefonice, care a avut loc la trei saptamani dupa instalarea sa la putere, Joe Biden si-a exprimat "profunda ingrijorare" cu privire la practicile economice "neloiale si coercitive" ale Beijingului, represiunea din Hong Kong si "incalcarile drepturilor omului" in Xinjiang, potrivit unui comunicat dat publicitatii de Casa Alba.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre pandemia de COVID-19 si "provocarile comune" reprezentate de securitatea sanitara mondial si schimbarile climatice.

Potrivit expertilor, peste un milion de uiguri sunt ori au fost inchisi in lagare de reeducare politica din Xinjiang.

Beijingul respinge termenul "lagare" si sustine ca sunt centre de formare profesionala, destinate sa asigure un loc de munca populatiei si, prin urmare, sa o tina la distanta de extremismul religios.

Tensiunile

Noul presedinte este asteptat cu nerabdare in legatura cu problema delicata a relatiilor americano-chineze, deoarece subiectele de tensiune dintre primele doua mari puteri mondiale sunt numeroase.

Daca si-a manifestat clar dorinta de a rupe cu politica externa a lui Donald Trump, acesta este unul dintre rarele cazuri in care ar putea, in esenta, sa mentina o anumita continuitate cu predecesorul sau.

Intr-un interviu difuzat duminica la CBS, Joe Biden a avertizat ca rivalitatea dintre Statele Unite si China va lua forma unei "competitii extreme", asigurand totodata ca vrea sa evite un "conflict" intre cele doua tari.

Intrebat despre omologul sau chinez, liderul administratiei de la Washington a adaugat: "Este foarte dur. El nu are - si nu spun asta ca o critica, aceasta este realitatea - el nu are nicio uncie de democratie in el".

"Taxele vor ramane in vigoare"

Un inalt responsabil al administratiei, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, a reafirmat miercuri ca taxele vamale asupra produselor chineze introduse sub presedintia Trump raman in vigoare deocamdata, in asteptarea unei reexaminari cuprinzatoare a strategiei comerciale americane.

"Nu am luat o decizie cu privire la acest dosar", a spus el. "Vor fi schimbari in politica noastra comerciala fata de China, dar acestea nu sunt imediate si intre timp nu eliminam taxele vamale", a adaugat el, subliniind dorinta Casei Albe de a dezvolta aceasta strategie "impreuna cu aliatii".

CITESTE SI:
Riscurile pensionarii si cum le previi: Traiesti mai mult decat pensia privataPovestea trista a celui mai vechi roman din paradisul insulelor Canare. "Tata nu mi-a reprosat niciodata ceea ce s-a intamplat"Un procuror de la Sectia Speciala cere renumararea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1, castigate de Clotilde ArmandVioleta Alexandru publica o lista cu peste 50 de sporuri. Bugetari cu spor de consemn la domiciliuCrescuta cu inghetata si nu o suporta pe Simona Halep inca de mica. Povestea Soranei Cirstea, romanca care a socat tenisul mondial cu gesturile sale


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă