JO 2020: Primul caz de infectare cu Covid-19 în cadrul ştafetei flăcării olimpice din Japonia

2 săptămâni in urmă 37

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au semnalat joi primul caz de infectare cu coronavirus în cadrul ştafetei flăcării olimpice care are loc în Japonia, în timp ce pandemia continuă să perturbe pregătirile în vederea acestui eveniment sportiv planetar, informează AFP. Responsabilii comitetului Tokyo-2020 au precizat că un bărbat în vârstă de 30 de ani, are a participat la ştafeta de pe insula Shikoku (vestul ţării), a fost testat pozitiv la Covid-19, fără a specifica însă rolul sau identitatea acestuia. Aceştia s-au angajat să colaboreze cu autorităţile medicale pentru "a lua măsurile de precauţie necesare în vederea organizării unei ştafete sigure a flăcării", după ce Jocurile Olimpice din capitala Japoniei au fost amânate cu un an din cauza pandemiei, urmând să debuteze acum pe 23 iulie. Acesta este primul caz raportat în legătură cu ştafeta flăcării olimpice, la care a fost interzis accesul publicului în unele zone, de teama răspândirii virusului. Oraşul Kyoto este ultimul care şi-a exprimat reticenţa puternică, mass-media locală anunţând că oficialii din acest oraş vor cere ca ştafeta să nu aibă loc pe drumurile publice. Potrivit ziarului Asahi, Kyoto ar putea propune organizarea ştafetei în interiorul Castelului Nijo, un sit inclus Patrimoniului Mondial UNESCO. Săptămâna trecută, flacăra a fost purtată pe un traseu închis, într-un parc din apropiere de Osaka, la care publicul nu a avut acces. Okinawa, din sudul Japoniei, Matsuyama, oraş din vestul Japoniei, au anulat de asemenea ştafeta flăcării olimpice, din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19. Organizatorii insista asupra faptului că ştafeta, care implică aproximativ 10.000 de alegători care traversează cele 47 de departamente japoneze, poate avea loc în condiţii de siguranţă, în conformitate cu reguli antivirus foarte stricte. Aceştia au avertizat că părţi ale ştafetei ar putea fi suspendare dacă se adună prea mulţi spectatori într-un singur loc. Ştafeta a început pe 25 martie la Fukushima (nord-estul ţării),iar spectatorii nu au fost autorizaţi să asiste la ceremonia organizată înaintea startului şi nici la prima etapă. Japonia se confrunta în prezent cu un nou val de infectări cu Covid-19, iar o nouă stare de urgenţă ar putea fi declarată vineri în unele departamente, inclusiv Tokyo şi Osaka. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă