Jelena Grubisic, legenda vie a echipei CSM București. Cum și-a pus amprenta pe istoria clubului. „Voi prețui mereu momentele petrecute aici”

1 săptămână in urmă 1

Jelena Grubisic este legenda vie a echipei CSM București. „Dubla” cu CSKA Moscova din sferturile de finală ale Ligii Campionilor reprezintă probabil una dintre ultimele mari provocări ale carierei.

Portarul în vârstă de 34 de ani pare tentată să se retragă din activitate la sfârșitul acestui sezon.

În 2016, „Gruba” a avut un aport decisiv la câștigarea trofeului Ligii Campionilor, în poarta CSM. De altfel, ea a și fost răsplătită cu titlul de MVP-ul turneului Final Four.

Jelena Grubisic, legenda vie a echipei CSM București. Singura jucătoare din lot cu 6 ani neîncetați în tricoul „tigroaicelor”

Jelena Grubisic are un sezon extraordinar cu CSM București și este una dintre jucătoarele „cheie” în „dubla” cu CSKA Moscova. Manșa tur este sâmbătă, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă.

Fără exagerare, prin ceea ce a făcut în acest sezon, ea s-a apropiat chiar de nivelul din 2015-2016, când a fost unul dintre „îngerii păzitori”. Inclusiv cu portarul croat între buturi, CSM București a câștigat Liga Campionilor. Iar „Gruba” a primit o răsplată dublă la final, pentru că a fost desemnată și MVP în Budapesta.

Nu am avut nicio șansă înainte de a ne califica în Final 4. Dar jocul fără presiune ne-a ajutat. A fost, de asemenea, un moment special pentru mine, deoarece am jucat pentru Györ în anul precedent, înainte de a veni la CSM. Dar când am ajuns în finală, a fost emoționant. Înainte de aruncările de la 7 metri, le-am spus colegelor mele că vom câștiga. Și am făcut-o”, a rememorat portarul, într-un interviu pentru EHF.

Între timp, Jelena Grubisic a devenit unul dintre simbolurile clubului bucureștean. Ea este azi singura jucătoare care nu a lipsit de la niciun moment important al clubului, în cei 6 ani petrecuți în Liga Campionilor. „Bucureștiul este plin de bucurie. În termeni de activități, poți face de toate. Mi-a plăcut să fiu aici, fanii au fost minunați și voi reveni. Poate doar ca turist, dar voi prețui mereu momentele petrecute aici”, a vorbit handbalista din Zagreb.

„Încă nu sunt o jucătoare atât de bătrână, dar îmi este dor de familia mea din Croația”

Înainte de o posibilă retragere, croata mai are un singur vis, încă un Final Four cu CSM București.

Jelena GrubisicJelena Grubisic joacă de 12 ani neîncetat la nivelul Ligii Campionilor © FOTO:Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES

Dar Grubisic a lăsat totuși o „portiță” deschisă în privința viitorului tot pe terenul de handbal:

Sunt încă nehotărâtă. Încă nu sunt o jucătoare atât de bătrână. Am doar 34 de ani, dar îmi este dor de familia mea din Croația. Vreau să-mi întemeiez o familie, probabil că am nevoie de puțin timp pentru mine, dar niciodată să nu spun niciodată. Până să iau decizia, nimic nu este definitiv”.

Handbalista a mărturisit însă ce o va convinge sută la sută să ia decizia de a se retrage. „Câștigarea încă o dată a Ligii Campionilor mă va ajuta să iau decizia de a mă retrage. Glumesc, dar câștigarea acestui trofeu în ultimul meu sezon la CSM ar fi uimitor”.

Jelena Grubisic: „Atacul trebuie să fie bun, dar apărarea va fi arma noastră principală”

Conform EHF, Jelena Grubisic și-a salvat chipa la 114 aruncări ale adversarelor în acest sezon, având o eficiență de 34,1% în 14 jocuri.

Jelena Grubisic a avut evoluții remarcabile și în acest sezon în Liga Campionilor © FOTO: Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES

Înaintea jocului cu CSKA Moscova, portarul echipei CSM București a declarat că apărarea va fi un element cheie în ecuația calificării.

„Cristina Neagu este grozavă, desigur. Este imposibil să se oprească uneori. Dar ori de câte ori am câștigat, am făcut-o printr-o performanță excelentă în echipă. Cristina nu poate câștiga un joc singură, în ciuda performanțelor sale uimitoare din acest sezon. Atacul trebuie să fie bun, dar apărarea va fi arma noastră principală”, Jelena Grubisic

CSKA Moscova este o echipă greu de învins. Au remizat împotriva lui Györ și au fost aproape de a câștiga jocul. Au învins câteva echipe bune, iar eu nu le subestimez după meciul lor împotriva lui Krim în play-off. Krim este, de asemenea, o echipă bună, am remizat împotriva lor acasă. Privind doar lista CSKA, au câteva jucătoare foarte bune. Avem cel mai mare respect pentru adversară”, a mai spus Grubisic.

Partida CSM București – CSKA Moscova este transmisă de trei televiziuni în România. Returul este programat pe 11 aprilie, la Moscova.

The post Jelena Grubisic, legenda vie a echipei CSM București. Cum și-a pus amprenta pe istoria clubului. „Voi prețui mereu momentele petrecute aici” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă