Jandarmii ruşi fac angajări. „Nu este nevoie de niciun fel de experienţă”

1 lună in urmă 1

Trupele OMON din Rusia au lansat o campanie online de recrutare după protestele violente ale susţinătorilor opozantului Alexei Navalnîi care au avut loc în ianuarie şi februarie. Militarii OMON au fost criticaţi pentru modul agresiv şi brutal prin care au acţionat la demonstraţiile pro-Navalnîi. Jandarmii ruşi angajează acum inclusiv lunetişti, job pentru care „nu e nevoie de experienţă”, după cum informează The Guardian.

OMON, sau Detaşamentul Mobil pentru Operaţiuni Speciale, este o unitate subordonată ministerului rus de interne aflată în prezent în căutare de noi recruţi. Jandarmii ruşi au postat 1.607 anunţuri de angajare în perioada 24 ianuarie - 24 februarie 2021, pe unul dintre principalele site-uri cu anunţuri şi oferte de angajare din Rusia.

Comparativ, în aceeaşi perioadă a anului 2020, OMON avea doar 151 de oferte de angajare.

De asemenea, unitatea jandarmilor OMON din Moscova a postat acum 608 anunţuri de angajare, comparativ cu 11 astfel de anunţuri în 2020.

„Nu este nevoie de niciun fel de experienţă”, se arată în descrierea unui post de „lunetist” OMON, pentru care se acordă un salariu de până la 70.000 de ruble pe lună (echivalentul a circa 789 de euro pe lună). 

Anunţul a fost publicat pe site pe 21 februarie, apoi repostat de 100 de ori în următoarele patru zile.

Ministrul rus de Interne a refuzat să comenteze situaţia. Conform unui comunicat al serviciului de presă al instituţiei campania de recrutare este ceva „normal” şi că acest lucru nu are nicio legătură cu recentele proteste din Rusia.

Editor : Mihnea Lazăr

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă