Jandarmeria anunță că i-au amendat pe polițiștii protestatari din Piața Victoriei și Ministerul de Interne: Organizatorilor le-au fost aplicate două sancțiuni în valoare totală de 6000 de lei și a fost deschis un dosar penal

3 săptămâni in urmă 8

Jandarmeria anunță că polițiștii care au protestat, joi, în Piața Victoriei și în fața Ministerului de Interne au încălcat legea fiind mai mlt de 100 de participanți astfel că organizatorii manifestației au fost amendați cu 6000 de lei. În cazul protestului de la ministerul de interne, au fost întocmite actele necesare continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „efectuare fără drept a operațiunilor cu articole pirotehnice”.

Redăm mai jos integral comunicatul Jandarmeriei

”În legătură cu adunările publice organizate astăzi, 25 martie a.c., în Piața Victoriei și în zona Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Pentru adunarea publică din Piața Victoriei, ca urmare a încălcării cadrului legal în vigoare, prin nerespectarea numărului maxim de 100 de participanți și prin organizarea marșului de la Piața Victoriei către Ministerul Afacerilor Interne și retur, organizatorilor le-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6000 de lei.

În contextul adunării publice din fața Ministerului Afacerilor Interne, au fost întocmite actele necesare continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „efectuare fără drept a operațiunilor cu articole pirotehnice”.

Context

Reprezentanţii Federaţiei şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI au protestat joi, de Ziua Poliţiei Române, în Piaţa Victoriei și în fața Ministerului de Interne.

Potrivit sindicatului, protestul a fost determinat de faptul că „Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România”.

Revendicările, transmise premierului încă din data de 12 ianuarie, vizează: abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 ianuarie 2021; abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020, care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, în cursul acestui an; eliminarea discriminării specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică; actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS; încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere; acordarea voucherelor de vacanţă/decontului serviciilor turistice în cursul anului curent.

De asemenea, revendicările mai privesc modernizarea logisticii şi dotarea cu echipamente/mijloace tehnice de intervenţie, care să asigure eficienţa misiunilor derulate în slujba cetăţenilor şi a statului, dar şi protecţia poliţiştilor; diminuarea deficitului major de personal din toate structurile, în special din cele operative (care ajunge, în medie, la 25-30%, însă în unele posturi/secţii rurale depăşeşte chiar 50%), „pentru a nu mai fi puşi în situaţia ca 2,3 poliţişti să muncească pentru 4, ceea ce implică eficienţă scăzută în misiuni şi suprasolicitarea personalului”.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă